Barack Obama va prezida în luna septembrie o sesiune a Consiliului de Securitate dedicată ofensivei islamiştilor în Siria şi Irak
Preşedintele Barack Obama va prezida la sfârşitul lunii septembrie o sesiune specială a Consiliului de Securitate al ONU dedicată ameninţării reprezentate de jihadiştii din Siria şi Irak, afirmă responsabili americani citaţi marţi de AFP.
Statele Unite vor prelua în luna septembrie preşedinţia rotativă a Consiliului de Securitate. Cele 15 state membre sunt de obicei reprezentate la şedinţe de ambasadorii lor la ONU, dar aceştia cedează ocazional locul demnitarilor de rang înalt din ţările lor, miniştri de externe ori şefi de stat sau de guvern. Barack Obama a mai prezidat în anul 2009 o reuniune a Consiliului de Securitate consacrată proliferării nucleare.
Oficialii citaţi de AFP nu au precizat data respectivei sesiuni. Liderul american va participa pe 23 septembrie la New York la un summit pe probleme climatice organizat de ONU, iar ziua următoare se va adresa Adunării Generale a ONU, care se va reuni în acea perioadă cu ocazia sesiunii plenare anuale. Tot atunci vor fi prezenţi la New York cu prilejul acestor reuniuni mai mulţi lideri ai statelor membre în Consiliul de Securitate, printre aceştia numărându-se preşedintele francez Francois Hollande şi premierul britanic David Cameron.
Cu o săptămână în urmă, secretarul american de stat John Kerry a anunţat, în timpul unei vizite în Australia, că această ţară împreună cu Statele Unite vor sesiza Naţiunile Unite cu privire la ameninţarea jihadiştilor din grupările islamiste ultra-radicale din Siria şi Irak, precum Statul Islamic sau Frontul al-Nusra. Conform estimărilor Administraţiei americane, circa 12 mii de combatanţi străini s-au alăturat acestor două grupări foarte active în Irak şi Siria.
Problema teroriştilor străini care devin membri ai unor asemenea grupări nu este nouă, dar această ameninţare s-a agravat în ultima vreme, după cum arată conflictele din Siria şi Irak, afirmă un responsabil american din cadrul misiunii SUA pe lângă Naţiunile Unite. Internetul şi reţelele de socializare au oferit grupărilor teroriste mijloace fără precedent pentru a-şi promova ideologia plină de ură şi pentru a recruta noi adepţi, adaugă acesta.
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat vineri în unanimitate o rezoluţie prin care se încearcă blocarea surselor de finanţare pentru astfel de grupări şi împiedicarea lor de a recruta noi membri.
Textul a fost adopta în baza capitolului VII din Carta Naţiunilor Unite, ce permite recurgerea la sancţiuni, chiar şi la forţă, pentru a le pune în aplicare, dar nu autorizează deocamdată operaţiuni militare. Rezoluţia prevede şi plasarea a şase extremişti, printre care responsabili ai Statului Islamic şi Frontului al-Nusra, pe o listă neagră ce cuprinde numele a şase persoane supuse unor sancţiuni internaţionale pentru activităţi teroriste.