Bannon pierde suportul financiar al celui mai mare donator al său

Steve Bannon (Getty Images)
Andrei Popescu
06.01.2018

Principalul susţinător financiar al lui Steve Bannon, donatoarea conservatoare Rebekah Mercer, a rupt joi relaţiile, la scurt timp după ce aceasta a discutat prin telefon cu preşedintele american Donald Trump, potrivit declaraţiilor făcute de două persoane care cunoşteau situaţia.

Dar nu a existat nicio indicaţie că administraţia de la Casa Albă a reuşit să îl alunge pe Bannon din poziţia de conducere pe care o ocupă la website-ul conservator Breitbart News. Surse interne au precizat joi că Bannon îşi desfăşoară activitatea în mod normal şi că nu există şanse să părăsească organizaţia.

Totuşi, iniţiativa lui Mercer denotă distanţarea tot mai mare dintre Trump şi fostul său strateg şef după publicarea unor pasaje din noua carte a autorului Michael Wolff, în care Bannon este citat criticându-l pe preşedintele american şi familia sa. În unele pasaje, Bannon a descris o întâlnire care a avut loc în iulie 2016 în Trump Tower – la care a participat Donald Trump Jr. şi un avocat rus – ca fiind “o trădare” şi “nepatriotică”.

Mercer şi tatăl ei, investitorul Robert Mercer, fost co-director general al fondului speculativ Renaissance Technologies, se numără printre cei mai importanţi susţinători financiari ai acţiunilor republicanului conservator şi o sursă cheie a influenţei lui Bannon.

Rebekah Mercer şi Trump au discutat telefonic joi după masă, au afirmat cele două persoane care au cerut să rămână anonime. La scurt timp după discuţia cu liderul american, Mercer a declarat:

“Îl susţin pe preşedintele Trump şi platforma pe baza căreia a fost ales”, a afirmat Mercer în declaraţie. “Eu şi familia mea nu am comunicat cu Steve Bannon de câteva luni şi nu i-am oferit niciun suport financiar pentru agenda sa politică şi nici nu îi susţinem recentele acţiuni şi declaraţii”.

Cu câţiva ani înaintea alegerilor prezidenţiale americane din 2016, Bannon a devenit consilier politic apropiat al familiei Mercer şi le-a direcţionat averea spre o serie de proiecte interconectate care i-au promovat politica populistă.

Ei au oferit un colac de salvare din punct de vedere financiar companiei Breitbart, permiţându-i lui Bannon să o transforme într-o puternică forţă conservatoare. Fundaţia familiei Mercer a finanţat şi un alt proiect al lui Bannon, cartea acestuia din 2015 “Clinton Cash”, şi au investit în Cambridge Analytica, o companie de date pe care Trump a folosit-o în ultimele luni ale cursei electorale.

Trump l-a denunţat pe fostul său strateg, care a fost alungat din Casa Albă în august 2017, la câteva ore după ce publicaţia The Guardian a publicat miercuri primele pasaje din cartea “Foc şi Furie” a lui Wolff.

“Când a fost destituit, [Bannon] nu şi-a pierdut doar slujba, ci şi minţile”, a afirmat Trump într-o declaraţie.

Avocaţii lui Trump i-au trimis lui Bannon o scrisoare prin care l-au ameninţat cu o acţiune în justiţie, acuzându-l de încălcarea unui contract de confidenţialitate. De asemenea, echipa juridică a preşedintelui a cerut editurii care a publicat cartea lui Wolff, Henry Holt and Co., să suspende distribuirea cărţii, care era programată să înceapă săptămâna viitoare. În schimb, compania a stabilit lansarea publicării pentru ziua de vineri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor