Banca Comercială Carpatica a încheiat anul trecut cu un profit net de 25 milioane lei
alte articole
Banca Comercială Carpatica a înregistrat la sfârşitul anului financiar 2012 un profit brut de 30,3 milioane lei, comparativ cu o pierdere de 39,2 milioane lei în 2011, profitul net la sfârşitul anului trecut fiind de 25 milioane lei.
Potrivit raportului publicat pe Bursa de Valori Bucureşti, rezultatele înregistrate la 31 decembrie 2012 se situează cu 78,2% peste valoarea bugetată de 17 milioane lei.
La 31 decembrie 2012 s-a consemnat şi o creştere substanţială a activelor totale, de la 3,87 miliarde lei, la 31 decembrie 2011, la 4,73 miliarde lei, respectiv cu 22,3%.
În ceea ce priveşte capitalurile proprii, acestea se situează la un nivel de 369 milioane lei, cu 17,9% mai mari decât la finalul anului 2011.
Potrivit raportului financiar, activele financiare disponibile în vederea vânzării la sfârşitul exerciţiului financiar 2012 sunt în
valoare de 2,58 miliarde lei., cu 39,3% peste nivelul înregistrat la finele lui 2011, de 1,85 miliarde lei.
Soldul creditelor şi creanţelor a înregistrat o creştere cu 12,7%, până la valoarea de 1,21 miliarde lei. Depozitele atrase de la clientela nebancară au înregistrat o creştere cu 2,1% faţă de anul anterior, atingând valoarea de 2,49 miliarde lei.
Veniturile nete din dobânzi au crescut cu 19,2%, respectiv de la 236,9 milioane lei în 2011, la 282,5 milioane lei în anul 2012, în timp ce cheltuielile cu dobânzile au avansat cu 41,1%, de la 140,2 milioane lei la 197,9 milioane lei în 2012.
Deprecierea activelor financiare – împrumuturi şi creanţe a înregistrat o creştere nesemnficativă în 2012 comparativ cu anul financiar 2011, respectiv cu 2,7%, de la 47,8 milioane lei, la 49,1 milioane lei.
Raportul credite acordate clientelei )depozite atrase înregistrează un nivel de 59,1%. Solvabilitatea la 31 decembrie 2012 a fost de 10,65%, înaintea auditării rezultatului.
„Banca Comercială Carpatica a reuşit să reziste şocurilor de pe piaţa bancară românească, anul 2012 fiind incheiat cu rezultate financiare pozitive. Trendul crescător va fi păstrat şi în 2013, strategia fiind de consolidare a capitalului şi de susţinere a activelor băncii. Nu mai suntem o bancă de talie mică şi treptat ne impunem pe piaţă. Rezultatul este notabil atât din punct de vedere al eforturilor făcute, cât şi considerând situaţia generală a băncilor la momentul actual. Noi ne-am depăşit ţintele propuse prin realizarea unui profit mai mare decât cel bugetat şi am crescut pe toate liniile de business”, a declarat peşedintele Directoratului, Ion Dobrică.
Banca Comercială Carpatica a continuat şi în 2012 procesul de redimensionare a reţelei, deţinând la data de referinţă o reţea de 145 de unităţi, formată din 57 sucursale, 67 de agenţii şi 21 puncte de lucru.