Băiat de 14 ani scapă fără condamnare pentru insultarea “atotputernicului” Erdogan
alte articole
Un liceean de 14 ani reţinut miercuri de poliţia turcă pentru că l-ar fi insultat pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan a fost eliberat de un tribunal, conform rapoartelor media publicate joi.
Tânărul, identificat după iniţialele numelui său U.E., a fost dus miercuri noaptea la o secţie de poliţie după ce a fost săltat de poliţişti dintr-un Internet Cafe, a declarat agenţia de ştiri Cihan.
El a fost adus în faţa unui judecător dar nu s-au formulat niciun fel de acuzaţii oficiale împotriva sa datorită faptului că este minor.
Băiatul a fost acuzat de insultarea lui Erdogan pe Facebook, o infracţiune care poate aduce vinovatului până la 4 ani de închisoare.
Arestarea în decembrie 2014 a unui tânăr de 17 ani pentru insultarea lui Erdogan a declanşat mari nemulţumiri pe plan intern şi în străinătate, alimentând temerile legate de restricţionarea libertăţii de exprimare în Turcia şi chiar instaurarea unei dictaturi în ţară.
În cazul din 2014, tânărul, care l-a numit pe Erdogan hoţ în timpul unui discurs susţinut la un protest al studenţilor, a primit o sentinţă de 11 luni de închisoare cu suspendare.
De la alegerea lui Erdogan ca preşedinte în august 2014 – după 11 ani în calitate de premier al ţării – numărul cazurilor deschise împotriva cetăţenilor turci pentru insultarea şefului statului au crescut semnificativ. Artiştii, jurnaliştii şi studenţii au fost vizaţi cu toţii, fără excepţie.
La începutul acestei luni, redactorul şef al unui important ziar turcesc în limba engleză, Today’s Zaman, a fost reţinut de poliţie pe baza unor suspiciuni că l-ar fi insultat pe Erdogan într-o serie de comentarii postate pe Twitter.