Avertisment pentru oamenii lui Dragnea: "Riscă să ajungă pe lista neagră precum aghiotanţii lui Putin"

În ultimele luni, PSD şi ALDE au folosit toate clişeele de comunicare ale Kremlinului, însă nu poţi trăi la nesfârşit în minciună şi halucinaţie atunci când eşti un stat european cu angajamente majore NATO, a atras atenţia liberalul Ovidiu Raeţchi.
Ovidiu Raeţchi (PNL) (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
28.11.2017

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi i-a avertizat pe pesediştii care se încăpăţânează să rămână alături de liderul PSD Liviu Dragnea în traseul său tot mai anti-european şi anti-national, că riscă să ajungă pe lista neagră a statelor europene şi nord-atlantice, precum aghiotanţii preşedintelui rus Vladimir Putin care l-au însoţit în aventura anexării Crimeei.

"Nu: nu "statul paralel" - noţiune plagiată de pesedişti de la Erdogan; deh, obiceiurile vechi mor greu - a fost problema în România. Ci realitatea paralelă în care liderii PSD şi ALDE au crezut că ne pot suspenda, inventând inamici fictivi, bazaconii programatice şi teme false. În ultimele luni, ei au folosit toate clişeele de comunicare ale Kremlinului şi ale statelor cu derapaje democratice. Doar că nu poţi trăi la nesfârşit în minciună şi halucinaţie atunci când eşti un stat european cu angajamente majore NATO", a declarat Raeţchi.

Deputatul a remarcat că avertismentele partenerilor europeni şi americani au început să fie tot mai dure pentru camarila liderului PSD Liviu Dragnea: mesaje de la Bruxelles, poziţii repetate ale ambasadorilor principalilor aliaţi, oprirea specială a secretarului de stat american.

"Şi totuşi, fidelii lui Dragnea chiar nu înţeleg că nu se pot juca cu angajamentele de securitate ale României, că nu pot târgui ca-n pieţele teleormănene sisteme defensive sol-aer importante pentru NATO în ansamblu, că nu-şi pot face legi ale Justiţiei după propriile nevoi. Îi avertizez pe pesediştii care se încăpăţânează să îi rămână aproape multiplului condamnat şi urmărit penal Liviu Dragnea, în traseul tot mai anti-european şi anti-naţional al acestuia, că riscă să ajungă pe lista neagră a statelor europene şi nord-atlantice, precum aghiotanţii care l-au însoţit pe Putin în aventura sa anti-democratică şi anti-liberală din perioada anexării Crimeei. Lucrurile pe care le faceţi se văd în întreaga lume şi vă scot definitiv din rândul politicienilor frecventabili!", a precizat Raeţchi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor