Autostrada Transilvania şi centura Clujului v-a continua, dar nu triplând preţul sau furând
alte articole
Premierul Victor Ponta a declarat că proiectele importante de infrastructură începute în judeţul Cluj vor continua, dar "nu triplând preţul sau furând la toate podurile".
"Vom continua şi Autostrada Transilvania şi centura Clujului, dar nu triplând preţul sau furând la toate podurile, aşa cum a făcut gaşca lui Boc", a declarat premierul Ponta, prezent la Cluj, la lansarea candidaţilor USL pentru alegerile locale.
El a mai afirmat că pentru un oraş este o mândrie să dea un prim-ministru, dar că rolul premierului nu este acela de a crea grupuri de interese locale către care să dirijeze sume mari de bani, potrivit sursei citate.
Şi ministrul Transporturilor, Ovidiu Ioan Silaghi, a declarat, vineri, că lucrările la Autostrada Transilvania vor continua.
"Chiar ieri (joi . n.r.) am avut o discuţie cu Bechtel şi până la sfârşitul lunii ar trebui să le mai dăm 240 de milioane de lei, aşa e scadenţarul făcut. Avem deja 98 de milioane, iar ei au zis că se mulţumesc cu 98. Să nu credeţi că am găsit o bogăţie în bugetul ministerului, n-am găsit o bogăţie. Acum se mulţumesc cu cei 98, vor continua să lucreze, urmând să găsim soluţii pentru diferenţă. Lucrările continuă la Autostrada Transilvania, fiind interesul Transilvaniei până la urmă, noi toţi suntem aici în inima Transilvaniei, nu avem cum să abandonăm proiectul", a afirmat Silaghi.
Ministru a precizat că se va lucra în continuare "spre Oradea, spre vamă". Silaghi a criticat "şmecheria" de a se face o autostradă "de nicăieri spre nicăieri". "E o şmecherie foarte frumoasă. Dacă faci o autostradă care duce de nicăieri spre nicăieri normal că la contructor îi convine, zice că numai acolo are un front de lucru. O perioadă de garanţie e perioadă de garanţie, circulă mai puţine maşini pe acel tronson de autostradă, e normal să fie mulţumit constructorul. Noi vrem să facem o autostradă de undeva până undeva", a mai afirmat ministrul.
În ceea ce priveşte centura de ocolire Vâlcele-Apahida a municipiului Cluj-Napoca, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, a declarat, vineri, că va trimite Corpul de control să verifice lucrările efectuate, în condiţiile în care centura se degradează din cauza alunecărilor de teren şi s-au alocat foarte mulţi bani până în prezent
"Luni, se trimite Corpul de control. Bani dorim să alocăm, dar să vedem câţi, pentru că soluţia tehnică folosită nu este bună", a subliniat ministrul Silaghi, în timpul inspectării centurii Vâlcele-Apahida. "S-a pornit cu un buget de 60 de milioane de euro şi s-a ajuns deja la 150. Cred că a fost şi o greşeală de proiectare şi o dorinţă numai de a tăia panglici", a mai afirmat Silaghi.