Autorităţile din Moldova transmit condoleanţe poporului român

Brega, Candu şi Gherman transmit condoleanţe premierului român Victor Ponta printr-o scrisoare unde-şi exprima sentimentele.
Andrian Candu, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova (wikimedia.org / Andrian_Candu)
Cristina Cristea
31.10.2015

În dimineaţă de 31 octombrie 2015 printr-o scrisoare adresată premierului român Victor Ponta, prim-ministrul interimar Gheorghe Brega, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, şi ministrul în exerciţiu al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman au transmis mesaje de condoleanţe ca urmare a incidentului tragic produs vineri, 30.10.15 într-un club de noapte din capitala României care a luat viaţa a 27 de persoane, potrivit Realitatea.md

„Cu profundă tristeţe am aflat despre incendiul din Clubul Colectiv din Bucureşti, soldat cu numeroase victime şi persoane rănite. În aceste clipe de grea încercare, în numele Guvernului Republicii Moldova şi al meu personal, Vă exprim Dumneavoastră sentimentele noastre de compasiune şi solidaritate”, a declarat premierului interimar al Republicii Moldova.

„Suntem profund îndureraţi de pierderea tragică a familiilor care şi-au pierdut persoanele dragi în urma incendiului devastator. Transmitem gândurile noastre de solidaritate rudelor şi apropiaţilor celor peste 150 de răniţi care luptă pentru viaţă în spitale”, a specificat preşedintele Parlamentului.

„În aceste momente de adâncă durere, doresc să transmit sincere condoleanţe poporului român afectat de acest tragic incendiu, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 27 de de tineri, peste o sută de persoane fiind rănite. Gândurile şi solidaritatea noastră sufletească sunt alături de familiile îndoliate şi de familiile celor răniţi, alături de toţi cetăţenii statului prieten, România” , a menţionat Natalia Gherman.

Reamintim că vineri noaptea, 30 octombrie 2015 în clubul „Colectiv” situat în complexul Fabrica Pionierul, sectorul 4 din Bucureşti a avut loc o explozie care a luat viaţa a 27 de persoane şi alte peste 160 au fost rănite. Incendiul a izbucnit, potrivit mai multor martori, de la artificii folosite la un concert care avea loc la acel moment.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor