Austeritate selectivă. ICR reduce bugetele, dar a aprobat o deplasare în India pentru un deputat şi un fost director
Institutul Cultural Român (ICR) a aprobat o deplasare în India pentru un deputat şi un fost director din instituţie, comunicând în acelaşi timp angajaţilor că va diminua bugetele pe fondul „contextului bugetar restrictiv”, scrie HotNews.
Deputatul Ştefan Alexandru Băişanu şi scriitorul Cătălin Bordeianu, fost director adjunct ICR Moldova, merg în India pe banii de bilete ai ICR.
Comitetul director al Institutului Cultural Român, din care face parte şi preşedintele instituţiei, Liviu Sebastian Jicman, a aprobat, pe 3 noiembrie, achiziţionarea a două bilete de avion, în valoare de câte 900 de euro, pe ruta România-India.
Preţul nu e exagerat pentru destinaţia selectată, dar destinaţia în sine a surprins angajaţii, potrivit unei mărturii obţinute din ICR de HotNews.
Biletele vor fi folosite de Ştefan Alexandru Băişanu, intrat în Parlament pe listele SOS şi trecut între timp la PUSL, şi de scriitorul Cătălin Bordeianu, fost director adjunct ICR Moldova şi susţinut în trecut de ALDE pentru o altă funcţie.
Deplasarea în India vine „în condiţiile în care refuzăm scriitori sau artişti vizuali care ne solicită sprijin pe motiv că nu avem fonduri. Reprezentanţele din străinătate au fost obligate să conceapă evenimente de Ziua Naţională cu bugete de până în 3.000 de euro. Că nu sunt bani. Şi, totuşi, sunt. Pentru nişte oameni politici”, a explicat un angajat al ICR pentru HotNews, solicitând să discute confidenţial.
„Vreau să subliniez că ICR nu îi trimite acolo, ci le susţine prezenţa, aşa cum facem cu sute, sute de alte proiecte pe care nu le organizează neapărat ICR”, a declarat pentru Hotnews, pe de altă parte, Liviu Sebastian Jicman, preşedintele ICR.