AUR publică o înregistrare explozivă. Cum a negociat un deputat PNL absenţe la moţiune?

Deputatul Cosmin Şandru (G4Media)
Loredana Diacu
05.10.2021

Liderul AUR George Simion a făcut publică o înregistrare audio, în care o persoană, care potrivit lui Simion este deputatul PNL Cosmin Şandru, încerca să-l convingă pe deputatul AUR Ciprian Titi Stoica să lipsească marţi de la votul moţiunii în schimbul unor funcţii. Înregistrările au fost trimise la DNA, a anunţat George Simon.

De partea sa, Şandru a negat că ar fi negociat şi oferit funcţii.

În înregistrare se aude cum Şandru îi spune deputatului AUR: ”Promovăm câţiva oameni, unde vrei tu, nu ştie nimeni. Îi facem membri PNL de formă şi gata. Ne spui unde, instituţii deconcentrate”.

Deputatul AUR Ciprian Titi Stoica, cel care îl înregistra, îi spune acestuia că el s-a întors din Anglia unde câştiga la fel de mult, pentru că ”este sătul de ce se întâmplă şi nu se mai poate continua aşa”.

La rândul său, Cosmin Şandru a declarat pentru Antena 3 că n-a sunat pe nimeni, relatează G4Media.

Când i s-a spus că a fost înregistrat, Şandru a admis că s-a întâlnit cu Stoica săptămâna trecută şi a susţinut că a avut doar o discuţie privind poziţia celor de la AUR referitoare la moţiune.

Liberalul a mai afirmat că nu i-a oferit funcţii pentru a-l încerca să determine să nu vină la votul de marţi. ”Să nu fie extras din context. Dacă e înregistrarea cap coadă nu am nici un fel de emoţie”, a mai declarat parlamentarul PNL, precizând că nu a avut ce să-i ofere.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor