AUR, atac dur la Nicuşor Dan după explicaţiile privind excluderea de la guvernare: „Bizarul conducător al statului eşuat”

. (Epoch Times România)
D.B.
11.11.2026
. (Epoch Times România)
D.B.
11.11.2026

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a reacţionat dur marţi seară, după ce preşedintele Nicuşor Dan a explicat, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Palatul Cotroceni, motivele pentru care a exclus de la guvernare partidul condus de George Simion.

Într-o postare publicată pe Facebook, AUR îl acuză pe şeful statului că „vorbeşte în numele creditorilor României şi ţine lecţii despre democraţie, în timp ce românii plătesc pentru dezastrul guvernărilor pe care le apără”.

Reprezentanţii formaţiunii îi reproşează preşedintelui că a insistat asupra riscurilor pe care le-ar presupune o eventuală guvernare AUR, în loc să se concentreze asupra problemelor economice actuale.

„A găsit timp să explice cât de periculos ar fi AUR, dar prea puţin pentru a vorbi despre economia ţării şi nivelul de trai al românilor. Nicuşor Dan prezintă scenarii despre o prăbuşire economică dacă AUR ar fi ajuns la guvernare, în timp ce România se confruntă deja cu un deficit uriaş, criză energetică, preţuri tot mai mari şi taxe care apasă asupra populaţiei şi mediului de afaceri”, îi reproşează reprezentanţii AUR şefului statului.

AUR îl critică pe Nicuşor Dan şi pentru modul în care s-a referit la Călin Georgescu, folosind expresia „un anume Georgescu”. Reprezentanţii partidului consideră nepotrivită ironia şefului statului la adresa fostului candidat la prezidenţiale şi pun sub semnul întrebării compatibilitatea acestei atitudini cu declaraţiile preşedintelui privind respectarea prezumţiei de nevinovăţie.

Redăm integral postarea AUR:

„Nicuşor Dan vorbeşte în numele creditorilor României şi ţine lecţii despre democraţie, în timp ce românii plătesc pentru dezastrul guvernărilor pe care le apără!

Am asistat în această seară la o conferinţă în care locatarul de la Cotroceni a găsit timp să explice cât de periculos ar fi AUR, dar prea puţin pentru a vorbi despre economia ţării şi nivelul de trai al românilor. Nicuşor Dan prezintă scenarii despre o prăbuşire economică dacă AUR ar fi ajuns la guvernare, în timp ce România se confrunta deja cu un deficit uriaş, criză energetică, preţuri tot mai mari şi taxe care apasă asupra populaţiei şi mediului de afaceri. Cine a produs aceste dezechilibre? AUR, care nu a guvernat niciodată, sau partidele care au condus România şi pe care bizarul conducător al statului eşuat continuă să le gireze?

Locatarul de la Cotroceni invocă agenţiile de rating şi pretinde că o guvernare AUR ar fi adus ţara în pragul dezastrului. Îi cerem să prezinte documentele: unde au afirmat Fitch, Standard & Poor’s sau Moody’s că AUR este un pericol pentru finanţele publice? Care raport demonstrează că România ar fi fost retrogradată într-o săptămână? Agenţiile au avertizat asupra deficitului, datoriei şi instabilităţii politice acumulate sub guvernele pe care Nicuşor Dan le consideră acceptabile şi pro-europene. În această seară, am auzit mai degrabă vocea unui reprezentant al creditorilor externi decât pe cea a bizarului conducător al statului eşuat.

Pieţele financiare îl preocupă mai mult decât explicaţiile datorate românilor care plătesc taxe, facturi şi dobânzile unei datorii publice tot mai împovărătoare.

Nicuşor Dan ne oferă şi lecţii despre democraţie, una în care locatarul de la Cotroceni decide ce partid poate ajunge la guvernare, anticipatele devin un pericol, iar opţiunea politică a milioane de cetăţeni este tratată drept o ameninţare. Timp de cinci luni şi jumătate, România a traversat o criză guvernamentală prelungită, iar bizarul conducător al statului eşuat a respins constant întoarcerea la vot. Astăzi încearcă să îşi justifice deciziile prin scenarii ipotetice, deşi instabilitatea politică a fost ea însăşi semnalată de agenţiile de rating.

Locatarul de la Cotroceni are dreptul la opinii politice, dar are obligaţia să respecte pluralismul şi reprezentarea tuturor românilor, inclusiv a celor care nu îl susţin.

La fel de gravă este ironia sa la adresa lui Călin Georgescu, numit de la tribuna Administraţiei Prezidenţiale „un anume Georgescu”. Vorbim despre un cetăţean care a câştigat primul tur al prezidenţialelor din 2024 şi se află astăzi în arest preventiv, fără să fi fost condamnat.

Bizarul conducător al statului eşuat poate să îi conteste ideile, dar cum se împacă această atitudine cu propriile declaraţii despre prezumţia de nevinovăţie? Ce respect pentru justiţie demonstrează şeful statului când îl transformă într-o ţintă a ironiilor pe un om aflat într-o situaţie judiciară atât de gravă?

Aceeaşi concepţie despre libertate a ieşit la iveală când Nicuşor Dan a fost întrebat dacă ar fi avizat, ca fost primar al Capitalei, protestul de sâmbătă, 14 noiembrie, din Parcul Izvor. Răspunsul său a lăsat impresia că ar fi susţinut refuzul, deşi chiar el a invocat sutele de proteste la care a participat. Dreptul la întrunire nu poate depinde de simpatia autorităţilor faţă de cei care protestează. Un fost protestatar ajuns locatarul de la Cotroceni ar trebui să înţeleagă asta primul.

Cât despre populism, Nicuşor Dan ar trebui să se uite spre partidele şi candidaţii care au promis că nu vor creşte taxele, că TVA va rămâne nemodificat şi că salariile şi pensiile vor creşte. Tocmai cei care au făcut aceste promisiuni au majorat povara fiscală şi vin acum cu alte garanţii pentru 2027. Grindeanu spune că taxele nu vor creşte, în timp ce Nazare şi premierul Niculescu refuză să confirme.

Acesta este bilanţul real al guvernărilor succesive, pe care bizarul conducător al statului eşuat îl trece sub tăcere în timp ce descrie un dezastru imaginar provocat de AUR. Unde sunt măsurile pentru această iarnă, pentru reducerea cheltuielilor statului şi pentru corectarea dezechilibrelor bugetare?

La aproape doi ani de la anularea alegerilor din decembrie 2024, românii încă aşteaptă raportul promis de Nicuşor Dan şi explicaţiile complete pentru o decizie care a zdruncinat încrederea în instituţii. În schimb, la numai o zi după vizita Ursulei von der Leyen la Bucureşti, bizarul conducător al statului eşuat a convocat o conferinţă în care a preferat să atace AUR şi să îşi justifice propriile alegeri politice. Am fi vrut să vorbească despre securitatea ţării, criza economică şi socială, energie şi viitorul românilor, nu despre cât de periculoasă ar fi opoziţia.

Nicuşor Dan trebuie să înţeleagă că preşedintele reprezintă întreaga naţiune, inclusiv milioanele de români care nu l-au votat. Atacurile repetate împotriva unui partid parlamentar şi dispreţul faţă de alegătorii săi adâncesc ruptura din societate.

Domnule locatar de la Cotroceni, puteţi inventa oricâte scenarii despre dezastrul pe care l-ar fi provocat AUR. Dar deficitul este real, criza economică este reală, iar românii plătesc deja pentru deciziile celor aflaţi la putere. Înainte să ne explicaţi cine ar putea distruge România, explicaţi-le românilor cine a adus-o în situaţia de astăzi”.

Ce a spus preşedintele Nicuşor Dan despre motivele pentru care AUR a fost exclus de la guvernare

Reamintim că preşedintele Nicuşor Dan a ieşit în faţa românilor, marţi seară, într-o conferinţă de presă la Cotroceni după instalarea Guvernului PSD-Luca Niculescu, pentru a aborda patru teme: situaţia financiară a ţării şi importanţa evaluărilor agenţiilor de rating, riscurile unei guvernări AUR, consecinţele organizării alegerilor anticipate şi motivele pentru care PNL şi USR nu ar fi putut guverna fără PSD.

Iată ce a declarat şeful statului când a vorbit despre riscurile unei guvernări AUR:

"Întrebarea a doua, cu privire la AUR la guvernare. De ce am exclus AUR de la guvernare? Şi aici o să încep cu, tangenţial, o discuţie despre simpatizanţii AUR, pentru care am toată simpatia. Şi îmi pare rău că n-am avut mai multe ocazii de a chiar dialoga şi cumva dialogul a fost înlocuit din toate părţile cu slogane. Am simpatie şi pentru că am fost în situaţia de a critica statul, am fost în situaţia de a participa la proteste, cred că la câteva sute, de a da statul în judecată, cred că de sute de ori, de a câştiga şi de a nu se întâmpla nimic.

Deci înţeleg foarte bine ce înseamnă să fii revoltat pe statul român. Şi cred că ăsta este principalul motiv pentru care simpatizanţii AUR simpatizează AUR. Numai că, dacă eşti simpatizant, e suficient să protestezi.

Dar dacă eşti partid politic care reprezintă milioane de oameni, nu mai e suficient să protestezi. Şi trebuie să dai garanţia oamenilor că, dacă ajungi să guvernezi, eşti suficient de încredere, de predictibil, ştii unde vrei să ajungi. Şi, din păcate, AUR nu este în situaţia asta azi.

Şi o să exemplific. Şi, ca să o spun foarte direct, AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de ţară. Acum, nu trebuie să demonstrez nici eu, nici alţii că AUR este un partid populist.

O să fie două jumătăţi, una pe economie şi una pe externe şi securitate. E suficient ca piaţa financiară să te numească populist şi să se comporte cu tine ca atare. Şi asta e situaţia.

AUR este considerat partid populist de întreaga piaţă financiară, investitori, agenţii de rating. Am câteva zeci de studii, pot să vi le pun la dispoziţie, care spun că, într-o ţară în care un partid populist ajunge la guvernare, automat creşte rata dobânzii cu care respectiva ţară se împrumută. Şi revin la ce am spus.

Suntem la limită cu curba de ajustare fiscală, o limită care nu permite o creştere a nivelului dobânzii azi.

De atât, toate cele trei agenţii de rating, Fitch, Moody's, Standard & Poor's, la care toţi investitorii se raportează, o spun cu subiect şi predicat: o posibilă accedere a AUR la putere este motiv de scădere a ratingului. De ce asta? Pentru ca economia, investiţiile, finanţarea ţin de încredere. Investeşti când ai încredere că îţi recuperezi banii pe care i-ai investit.

Şi AUR nu prezintă încredere pe mai multe paliere. Pe un palier financiar, nu au un plan de ţară care să fie sustenabil. Ei spun că reduc taxele, dar, în acelaşi timp, vor răscumpăra toate investiţiile pe care companiile străine le-au făcut în exploatare, că vor reindustrializa România, dar niciodată nu spun cu ce bani. Şi oamenii care ne împrumută vor să ştie care este planul cu plus şi cu minus în financiar.

Şi planul ăsta nu există. Apoi, când ai un partid a cărui carte de vizită este scandalul, pe care l-am văzut inclusiv în Parlamentul României, e previzibil că, odată ajuns la putere, va crea nenumărate conflicte instituţionale şi, evident, va afecta şi stabilitatea şi funcţionarea administraţiei. Şi, bineînţeles, avem toate declaraţiile împotriva Occidentului, împotriva băncilor, împotriva investitorilor străini, împotriva unor ţări cu care au investiţii în România.

Adică, dacă eşti consultant economic şi vine o firmă, o companie franceză, şi te întreabă dacă să investească în România, tu, consultant economic, îţi aduci aminte că ai un partid AUR la guvernare, al cărui preşedinte a declarat că Franţa e o dictatură comparabilă cu Iranul, că preşedintele Franţei e un dictator, că România e colonie franceză şi atunci îi spui: 'Din toată plaja de investiţii posibile, mai bine nu România de data asta'. Poate îţi aduci aminte şi că e un partid care a spus că dă case cu 35.000 de euro şi a luat datele din buletinele multor români şi după aceea a spus că e un marketing electoral. Şi îi mai spui un lucru: nu sunt sigur că, în situaţia de securitate din regiune, partidul ăsta e în stare să ţină ţara asta asigurată.

Şi aici trec la jumătatea a doua, la partea externă şi de securitate. Pentru că AUR este un partid izolaţionist. Ce înseamnă asta? Un partid care spune că nu îl interesează cumva relaţiile cu partenerii.

Şi dacă în economie e nevoie de încredere pentru ca, printre altele, să te integrezi în lanţuri de producţie care să-ţi aducă o dezvoltare economică, în securitate, încrederea este cu atât mai importantă. Pentru că nu poţi să ai securitate fără să fii integrat într-o reţea de securitate cu parteneri, iar integrarea asta înseamnă încredere, pentru că a avea un parteneriat înseamnă că acel partener îţi dezvăluie nişte informaţii care sunt sensibile pentru propria sa securitate. Şi asta nu există fără încredere.

Şi acum o să vă dau câteva exemple de raportare a AUR la diferiţi parteneri. Statele Unite şi NATO. Poţi să ai încredere în AUR când partidul a votat împotriva prezenţei trupelor americane în România? Sau când a votat împotriva legii de doborâre a dronelor? Sau când ţi-a mulţumit că a exclus ţara lui din Visa Waiver? Sau că îl susţine pe un anume Georgescu, care a zis că Deveselu este o ruşine diplomatică pe care o va reevalua? Sau că îl susţine pe un anume Georgescu, care a zis că baza Mihail Kogălniceanu este construită pentru a ataca Rusia? Cum vrei să aduci trupe americane şi NATO în România când ai la guvernare un partid care spune că baza în care vrei tu să le aduci e făcută ca să atace Rusia?

Legat de Uniunea Europeană. Cum poţi, cu AUR la guvernare, să te integrezi în mecanisme europene pe flancul estic când acest partid spune 'conducerea degenerată de la Bruxelles', 'idiocraţia de la Bruxelles', 'comisari sovietici', 'dictatura în Europa impusă de Ursula şi de Macron' sau când, printr-un gest simbolic, taie tortul care reprezintă integritatea teritorială a unui stat european? Cum vei păstra Franţa naţiune-cadru în România? Adică acea ţară care coordonează eforturile tuturor aliaţilor de apărare a României, când, aşa cum am spus, Franţa e o dictatură ca Iranul şi toate lucrurile pe care le-am spus. Cum poţi continua procesul de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană cu un partid la guvernare care spune că Maia Sandu a furat alegerile din Moldova şi că Moldova e o dictatură susţinută de Comisia Europeană şi de fonduri europene?

Ca să rezum răspunsul la această întrebare, o prezenţă AUR la guvernare duce la întrebarea legitimă a partenerilor noştri dacă România va continua să-şi respecte angajamentele pe care şi le-a luat".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos