AUR acuză PSD că trage de timp cu reforma administrativă. Petrişor Peiu: "Trebuie să hotărască ce vrea"

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, acuză PSD-ul de lipsă de consecvenţă când vine vorba despre reforma administrativă. El cere partidului condus de Sorin Grindeanu să se decidă dacă vrea să facă respectiva reformă prin asumarea răspunderii Guvernului sau printr-o lege adoptată în Parlament.
Într-o conferinţă de presă susţinută luni, la Parlament, Peiu avertizează însă că, indiferent de soluţia pe care o va alege PSD, punerea în aplicare a reformei nu va avea loc acum şi consideră că schimbarea de abordare a social-democraţilor nu este decât o tragere de timp.
''PSD-ul trebuie să hotărască ce vrea. Prima oară a propus o comisie parlamentară pentru reforma administrativă şi acum vine şi propune exact opusul, adică asumarea răspunderii Guvernului. Trebuie să se hotărască ce vrea şi să aibă în vedere faptul că dacă se va face prin asumarea răspunderii sau printr-o lege adoptată acum, punerea în aplicare nu va fi acum.
Deocamdată, asta este o manevră de a evita discuţia despre situaţia de acum şi a o muta peste doi ani. Dar prima chestiune este mai multă consecvenţă. Vrea PSD-ul să discute serios reforma administrativă? Prima oară să hotărască dacă o face în Parlament sau vrea să facă asumarea răspunderii'', a declarat Peiu, luni, citat de Agerpres.
Senatorul AUR a abordat şi problema situaţiei bugetare actuale, susţinând că Executivul trebuie să stabilească priorităţile de cheltuieli şi să îşi asume deciziile politice care decurg din acestea. În opinia sa, cele două reforme pentru care PSD propune angajarea răspunderii Guvernului – reforma administrativ-teritorială şi reorganizarea la nivel guvernamental – nu vor avea un impact asupra bugetului din acest an şi, cel mai probabil, nici asupra celui de anul viitor.
Peiu a susţinut că Guvernul trebuie să aleagă între continuarea actualului nivel al cheltuielilor publice şi adoptarea unor măsuri precum indexarea pensiilor sau eliminarea obligaţiei de plată a CASS pentru anumite categorii de beneficiari.
''Fie vrea să indexeze pensiile şi să scutească de plata CASS mamele aflate în concediu de îngrijire a copiilor, veteranii de război şi foştii deţinuţi politici, fie vrea să continue actualul sistem de cheltuieli publice. Trebuie făcută o alegere politică - asta face un Guvern. Decide ce cheltuieli le face azi şi ce cheltuieli le face mâine, ce cheltuieli face peste o săptămână. Ceea ce a spus astăzi domnul Grindeanu nu afectează bugetul pe anul ăsta. Nu are cum să fie vreun impact al bugetului pe anul acesta cu cele două asumări de răspundere. Şi nici pentru anul viitor, după umila mea părere", a declarat Peiu.
Totodată, acesta a invocat angajamentul premierului Luca Niculescu de a nu majora taxele anul viitor, solicitând ministrului Finanţelor să îşi clarifice poziţia în raport cu programul de guvernare.
"Trebuie luată o decizie. Vrem să păstrăm legea pensiilor, este în vigoare? Atunci renunţăm la alte cheltuieli care nu sunt urgente. Dacă vrem să păstrăm 2-3 milioane de oameni de pensionari care au pensia sub nivelul de supravieţuire, alegem viaţa pensionarilor şi renunţam la cheltuieli care nu sunt urgente. (...) Ministrul de Finanţe trebuie să hotărască dacă e de acord cu prim-ministrul. Prim-ministrul, în programul său de guvernare, pe care l-a citit în Parlament şi a fost aprobat în Parlament, laolaltă cu lista membrilor Guvernului, s-a angajat să nu crească nivelurile taxelor anul viitor. Trebuie să se hotărască'', a mai spus senatorul AUR.