Au fost desemnaţi câştigătorii Premiului Naţional al R. Moldova, ediţia 2017
alte articole
În cadrul şedinţei Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional de marţi de la Guvern au fost prezentate avizele comisiilor pe domeniile: ştiinţă, tehnologii, cultură şi artă, sport, inclusiv demersurile făcute către Comisie după finalizarea termenului de depunere a dosarelor candidaţilor la Premiul Naţional 2017.
Conform regulamentului, membrii Comisiei şi-au exprimat opinia prin vot secret, iar numele celor 10 câştigători ai Premiului Naţional ediţia 2017 urmează să fie făcute publice după aprobarea hotărârii respective a Guvernului. Anterior, Comisia a aprobat toate dosarele înaintate pentru Premiul Naţional 2017, structura pe domenii fiind: ştiinţă - 11 dosare, tehnologii - 2 dosare, cultură şi artă - 13 dosare, sport - 4 dosare.
Laureaţii Premiului Naţional vor primi distincţiile la 26 august a.c., în cadrul festivităţii organizate cu prilejul Zilei Independenţei R. Moldova.
Premiul Naţional, în valoare de 100 mii lei MD, se acordă cetăţenilor Republicii Moldova pentru realizări remarcabile care au îmbogăţit substanţial ştiinţa, tehnologiile, cultura, arta şi sportul, au contribuit la promovarea imaginii pozitive a ţării pe plan internaţional, au avut un impact considerabil asupra progresului tehnico-ştiinţific şi social-economic, asupra culturii naţionale şi mondiale.