Asediul de la Toulouse a inceput de 2 zile, forţele de ordine ar fi lansat asaltul

Zeci de ofiţeri de poliţie francezi au înconjurat miercuri dimineaţă o locuinţă din apropiere de Toulouse în încercarea de a-l aresta pe suspectul pentru atacurile armate din ultimele săptămâni, 21 martie 2012. (PASCAL PAVANI / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
22.03.2012

Asediul foţelor de ordine franceze vizând o clădire din Toulouse unde sar afla suspectul pentru atacurile vizând militari şi o şcoală evreiască a intrat în cea de a doua zi.

În cursul nopţii de miercuri spre joi au fost auzite focuri de armă şi cel puţin o explozie în blocul din nordul oraşului. Anterior au avut loc alte trei deflagraţii.

După primele explozii, viceprimarul Jean-Pierre Havrin a spus presei locale că "negocierile s-au încheiat şi a început asaltul.

Dar surse din Ministerul francez de Interne au declarat ulterior că acesta este doar începutul operaţiunii, menit să exercite presiuni asupra lui Mohammed Merah.

Deflagraţiile "sunt măsuri pentru a-l intimida pe suspect, care pare să se fi răzgândit şi nu vrea să se predea", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Pierre-Henry Brandet.

Mohammed Merah, în vârstă de 23 de ani, este suspectat că a ucis luni patru persoane la o şcoală evreiască şi trei militari în două atacuri de săptămâna trecută.

Forţele de ordine au înconjurat clădirea în care locuieşte, după ce doi ofiţeri au fost împuşcaţi atunci când au încercat să intre în apartament, miercuri dimineaţă.

Oficialii spun că suspectul este puternic înarmat, având o puşcă de tip Kalaşnikov, un pistol automat de 9 milimetri, mai multe alte pistoale şi grenade.

Iluminatul public a fost stins miercuri seară în zonă, clădirea de cinci etaje a fost evacuată, iar poliţia a cerut şi locuitorilor din blocurile învecinate să îşi părăsească locuinţele.

Forţele de ordine caută eventuali complici ai lui Merah şi au reţinut mai mulţi membri ai familiei sale.

Mama sa a fost dusă la faţa locului, în speranţa că îl poate convinge să se predea, dar a spus poliţiei că nu mai are nicio influenţă asupra fiului ei.

Şeful serviciilor antiterorism Francois Molins a declarat că Mohammed Merah, de origine algeriană, intenţiona să mai omoare un soldat şi doi ofiţeri de poliţie.

"Dacă spune adevărul, atunci ar fi plecat de acasă în această dimineaţă (miercuri - n.r.) şi ar fi ucis din nou orice militar îi ieşea în cale", a spus procurorul.

Molins a precizat că suspectul nu dă semne de remuşcare pentru ceea ce a făcut şi că voia "să îngenuncheze Franţa".

Negociatorii au discutat cu Merah pe tot parcursul dimineţii de miercuri, dar oficialii au declarat că acesta nu pare să aibă nicio cerere.

Suspectul a spus că a acţionat "pentru a răzbuna copii palestinieni" şi că se va preda.

Tânărul susţine că a fost antrenat de Al-Qaeda în Pakistan şi că a mers şi în Afganistan. Autorităţile afgane au declarat pentru BBC că a fost închis într-un penitenciar din Kandahar pentru că ar fi amplasat bombe, în 2007, dar a evadat în 2008, în timpul unui asalt al talibanilor.

Alte surse afgane şi-au exprimat îndoiala în legătură cu aceste afirmaţii, spunând că bărbatul închis la Kandahar este posibil să fi fost o altă persoană, cu acelaşi nume.

Molins a spus că Merah a mers de două ori în Afganistan. El nu a oferit detalii în legătură cu prima vizită, dar în timpul celei de a doua, anul trecut, ar fi fost capturat de forţele afgane şi predat americanilor, care l-au trimis înapoi în Franţa.

Însă oficiali SUA au declarat pentru CNN că trupele americane nu au avut de-a face cu Merah şi că afganii l-ar fi predat direct forţelor franceze.

Crimele pentru care este suspectat au avut loc la şi în apropiere de Toulouse, în trei incidente separate.

În 11 martie, un soldat a fost împuşcat şi ucis, în timp ce aştepta un bărbat pentru a-şi vinde motocicleta.

Câteva zile mai târziu, doi militari au fost ucişi şi un al treilea a fost rănit în timp ce aşteptau la un bancomat.

Apoi, luni, trei copii şi un adult au fost împuşcaţi şi ucişi în faţa unei şcoli evreieşti. Cele patru victime au fost îngropate miercuri, la Ierusalim.

Tot miercuri, preşedintele Nicolas Sarkozy a luat parte la o slujbă în memoria soldaţilor ucişi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor