Ascensiunea spre succes a dansatoarei Shen Yun, Angelia Wang
alte articole
Finala celei de a Cincea Competiţie Internaţională de Dans Clasic Chinezesc, găzduită de Televiziunea New Tang Dynasty (NTD), va fi susţinută în luna octombrie. Afişul pentru competiţia de anul acesta o înfăţişează pe Angelia Wang, câştigătoarea Premiului de Aur a competiţiilor din ultimii doi ani. Pornind din Xi’an, oraşul său natal, ajungând la New York şi, apoi în întreaga lume, în numai cinci ani, dra. Wang a trecut prin competiţiile de dans NTD de la rolurile de novice la cele secundare, devenind apoi o prestigioasă dansatoare de nivel internaţional, alături de compania de artă interpretativă Shen Yun, al cărei sediu se află la New York.
O asemenea realizare extraordinară a unei fete sub 18 ani este neîntrecută. Oportunităţile salutare, profesorii excelenţi, toate acestea împreună cu propriile ei eforturi, i-au croit drumul drei. Wang spre succes.
În anul 2010, pe când avea numai 15 ani, dra. Wang a câştigat premiul de Aur la Categoria de Junioare în cadrul Competiţiei Internaţionale de Dans Clasic Chinezesc, organizate de NTD.
Dansul ei, numit „Trezirea din primăvară,” a fost inspirat de o poezie cu acelaşi titlu, scrisă de către poetul Meng Haoran din timpul Dinastiei Tang.
Dra. Wang a câştigat Premiul de Aur şi în anul precedent cu dansul său „Eroina.” Eroina este una dintre cele mai reprezentative figuri din legendele Dinastiei Tang.
„Personalitatea mea se aseamănă mai mult cu cea a unei eroine [sau spadasine],” a spus dra. Wang. „Sunt o persoană onestă şi directă. Îmi place să ajut oamenii. Însă, mă caracterizează şi gentileţea, sunt delicată dar totodată îmi menţin integritatea,” a afirmat artista într-un interviu acordat NTD.
Dra. Wang şi-a început antrenamentul de dans profesionist la vârsta de numai 11 ani. A participat la Prima Competiţie Internaţională de Dans Clasic Chinezesc în 2007, la doar 13 ani.
La vremea respectivă, nu era familiarizată cu competiţiile internaţionale. Nici măcar nu ştia că se cerea acompaniament muzical pentru combinaţia obligatorie de mişcări, aşa încât a trebuit să execute mişcările de dans fără fond muzical.
Deşi nu a reuşit să ajungă în semifinalele din acel an, condiţia fizică, precum şi flexibilitatea sa, le-a captat atenţia profesorilor de la Academia de Arte Fei Ţian. În urma competiţiei, a fost admisă la Fei Ţian, ceea ce i-a oferit un nou mediu în care să se dezvolte.
Acum, cu numai câţiva ani mai târziu, a devenit una dintre principalele dansatoare ale companiei de artă interpretativă Shen Yun.
Dansul Clasic Chinezesc
Shen Yun readuce la viaţă cultura chineză tradiţională, prin intermediul dansului clasic chinezesc. Compania le cere dansatorilor săi un grad maxim de tradiţionalism şi autenticitate în antrenamentul lor, ceea ce include şi înţelegerea unor concepte-cheie.
În dansul clasic chinezesc este important conceptul formei. Forma ajută dansatorii să comunice prin intermediul mişcărilor lor de dans. Devierea de la formă înseamnă că mişcările de dans nu se aliniază criteriilor tradiţionale.
Dra. Wang a explicat faptul că profesorul le-a cerut studenţilor să aibă „cea mai autentică formă” în timpul efectuării dansului clasic chinezesc.
În China , dansul tradiţional a deviat de la aceste forme şi este deseori amestecat cu mişcări de dans modern.
Dansul clasic chinezesc mai include şi numeroase tehnici de sărituri şi rostogoliri în aer. Dra. Wang exersează aceste tehnici de câteva sute de ori, zilnic. „Fiecare mişcare conţine propriul său mesaj. Poate că astăzi le pot face bine şi corect, însă mâine forma îmi va fi deviat din nou, aşadar exersarea este esenţială,” a spus dra. Wang.
Forma autentică depinde nu numai de eleganţa şi precizia mişcărilor de dans, ci şi de puritatea şi procesul de sublimare mentală a dansatorilor.
Dra. Wang a învăţat că „atitudinea benevolentă pe care o ai în timpul exerciţiilor zilnice se va manifesta şi pe scenă.” „Astfel, în mod normal, noi exersăm având cea mai pură şi splendidă stare mentală.”
„[Încercăm] să nu exagerăm, să nu ne grăbim şi nici să nu căutăm să îi mulţumim pe ceilalţi, [ci] pur si simplu să avem o atitudine plină de bucurie. Făcând asta, putem crea cea mai pură şi magnifică reprezentaţie pe scenă, iar mesajul pe care îl primim din partea spectatorilor este cel mai bun”, a mai spus Wang.
„A lua parte la competiţie nu este nici pentru premii şi nici pentru faimă,” a mai afirmat dra. Wang. „Întregul proces este unul de sublimare a sinelui, nu numai în măiestria dansului, ci şi în prezentarea unei culturi autentice înaintea lumii.”
Când era mai mică, dra. Wang visa să călătorească în jurul lumii. Shen Yun i-a permis să îşi împlinească visul, deoarece compania de dans a făcut turnee în oraşe din America de Nord şi de Sud, din Europa, Asia şi Oceania.
„Prezentarea culturii tradiţionale chineze în fiecare colţ al lumii are o mare semnificaţie pentru mine,” a mai spus dra. Wang.
Cum echilibrează dra. Wang viaţa modernă cu starea de linişte sufletească cerută de standardele înalte ale Shen Yun? „Societatea actuală este foarte haotică şi plină de tentaţii. Este foarte dificil să menţii o viziune tradiţională, însă ar trebui să nu urmăm tendinţele [modernităţii] fără discernământ,” a mai spus ea.
„Drumul care mi se aşterne în faţă este încă foarte lung, iar eu trebuie să-mi păstrez modestia, aşa încât să mă sublimez într-un grad chiar mai ridicat”, îşi propune Angelia Wang.