Artur Reşetnicov: Actualul Parlament nu mai are nicio şansă de a alege şeful statului
Dacă actualul parlament va alege şeful statului, acesta va fi un preşedinte ilegal, nerecunoscut de populaţie. Unica soluţie legală acum este dizolvarea Legislativului, a declarat vicepreşedintele Parlamentului, Artur Reşetnicov, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.
În acest sens, Reşetnicov a subliniat: “Parlamentul, în condiţiile actuale, urmează a fi dizolvat. Aşa prevede Constituţia şi noi solicităm respectarea Constituţiei. Unica soluţie legală acum este dizolvarea Parlamentului, crearea condiţiilor pentru alegeri corecte, democratice şi legale”.
Oficialul susţine că dacă, totuşi, majoritatea parlamentară va reuşi să aleagă preşedintele, acesta nu va fi acceptat de majoritatea electoratului, precizând că „va fi un preşedinte ilegal. Nu va fi recunoscut de întreaga ţară. Nu cred că o persoană, un cetăţean al Moldovei, ar fi de acord să fie ales în calitate de şef al statului în situaţia când 80 de procente nu îl recunosc. Va fi o persoană marionetă, nu va fi recunoscută şi va fi nevoită a doua zi să şi dea demisia”.
Potrivit Publika.TV, Reşetnicov a mai adăugat că orice tentativă de alegere a şefului statului în situaţia actuală va face parte “din opera aşilor din mânecă" a Alianţei, a lui Ghimpu, Lupu şi Filat.