Artiştii au organizat un flash mob în faţa Palatului Cotroceni pentru legea maidanezilor
Actorii Carmen Tănase, Marin Moraru, Monica Davidescu, alături de alţi tineri colegi şi de reprezentanţi ai unor ONG-uri, au organizat luni un flash mob în faţa Palatului Cotroceni prin care îi cer preşedintelui Traian Băsescu să nu promulge legea câinilor fără stăpâni, adoptată recent de Camera Deputaţilor.
La evenimentul care a durat câteva minute s-au alăturat şi simpli iubitori de animale, dar şi oameni de televiziune, precum Cristina Ţopescu.
Camera Deputaţilor a adoptat pe 22 noiembrie legea câinilor fără stăpân, care prevede posibilitatea eutanasierii după ce autorităţile locale consultă populaţia prin sondaje de opinie, referendumuri sau adunări de cartier.
Decizia a fost luată cu 168 de voturi favorabile, 111 împotrivă şi 14 abţineri.
Potrivit raportului întocmit de Comisia de administraţie asupra proiectului pentru modificarea şi completarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, eutanasierea câinilor fără stăpân se va putea realiza după ce autorităţile locale consultă populaţia prin sondaje de opinie, referendumuri sau adunări de cartier.