Aristotel Căncescu, stăpânul banilor publici din Braşov
alte articole
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, fi luat mită timp de 8 ani de la două firme cărora le facilita contracte cu instituţia aflată în subordinea sa, informează Realitatea.net.
Primul în topul celor mai bogaţi preşedinţi de consilii judeţene, Căncescu mai este acuzat că încerca să anuleze o licitaţie pentru renovarea Spitalului Judeţean, pe motiv că aceasta nu fusese câştigată de societăţile sale de casă. Miza era atribuirea unor lucrări valorând 19 milioane de euro. Preşedintele CJ Braşov a fost reţinut de procurorii DNA înainte să anuleze licitaţia.
"Astfel, în prezent, inculpatul Căncescu Adrian Aristotel se află în derularea unor demersuri infracţionale pentru că licitaţia pentru lucrarea de reabilitare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, proiect finanţat de Consiliul Judeţean Braşov, în valoare de 19 milioane euro ce fusese atribuită altei firme, să fie anulată, şi prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov să impună drept câştigător nelegal pe SC Ramb Sistem SRL", precizează procurorii.
"Sub acest aspect infracţional, până în acest moment al cercetărilor, inculpatul Căncescu Adrian Aristotel a făcut deja demersuri pentru invalidarea ”raportului de proceduri”, în baza căruia comisia de licitaţie (alcătuită din Gherghe Mircia, Crăciun Claudia, Stănescu Lucica, Ştefăniuc Ioan, Iordan Emilia şi Rădulea Andreea) a stabilit câştigătoare o altă firmă, urmând ca, potrivit demersurilor infracţionale ale inc Căncescu acest contract să fie adjudecat de SC Ramb Sistem SRL în mod nelegal", susţin procurorii.
Tododată, Căncescu este acuzat că a atribuit mai multe contracte ilegale pentru modernizarea unor drumuri judeţene, primind în schimb diferite servicii:
"Din probele administrate până în acest moment al cercetărilor, a rezultat bănuiala rezonabilă că în schimbul atribuirii a două contracte şi al decontării abuzive a sumelor de bani în cuantum total de 664.180,54 lei pretinse de SC Ramb Sistem SRL, această societate ar fi realizat un teren de tenis la reşedinţa preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov situată în localitatea Râşnov", scriu procurorii.
Aristotel Căncescu a fost reţinut de procurorii DNA pentru 24 de ore. Dus la audieri la sediul DNA Braşov, Aristotel Căncescu a negat acuzaţiile.
În acelaşi dosar a fost audiat şi deputatul conservator Ion Diniţă, un apropiat al lui Căncescu, a cărui firmă, SC GOTIC SA ar fi beneficiat de mai multe contracte preferenţiale cu sprijinul lui Căncescu.
Atât Căncescu cât şi Ion Diniţă sunt fabulos de bogaţi pentru nişte politicieni. Potrivit declaraţiei sale de avere, Căncescu are două case în municipiul Braşov, un teren intravilan de 2500 mp şi conturi de 605.000 euro şi 4,5 milioane de dolari. Deputatul Diniţă deţine 15 imobile: nouă apartamente, trei case de locuit şi trei case de vacanţă, precum şi 40 de terenuri în Sighişoara, Constanţa, Braşov, Brăila, dar şi în străinătate, în Marea Britanie.