Ar putea fi mutată producţia Dacia din ţară în alte state din cauza costurilor mai mari la energie? Răspunsul preşedintelui AEI
Într-o analiză dată miercuri publicităţii, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă, consideră că Dacia nu este pe punctul de a închide uzina de la Mioveni, dar România poate pierde treptat volume de producţie, versiuni ale unor modele şi, mai ales, alocarea viitoarei generaţii Duster.
Pe data de 4 septembrie, directorul Dacia Mihai Bordeanu a afirmat că în contextul în care producţia va scădea cu două cifre în 2026, iar aproximativ 1.700 de angajaţi au plecat deja din companie începând din 2025, producţia din ţară ar putea fi mutată în alte state, din cauza costurilor mai mari la energie.
Potrivit expertului în energie şi preşedinte al Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă, „orice companie importantă încearcă să obţină de la statul în care activează condiţii cât mai avantajoase: taxe mai mici, energie mai ieftină, infrastructură mai bună, ajutoare de stat, flexibilitate în relaţiile de muncă şi reguli cât mai predictibile. În acest joc de negociere, una dintre cele mai puternice formule de presiune este ameninţarea cu reducerea investiţiilor sau chiar cu plecarea din ţară. Iar această situaţie se aplică multor companii din România.
Declaraţiile reprezentanţilor Dacia-Renault trebuie privite şi din această perspectivă. Ele nu reprezintă automat o decizie de retragere, dar nici nu pot fi ignorate. Greşeala statului ar fi fie să intre în panică şi să ofere orice i se solicită, fie să considere că Dacia nu poate pleca niciodată. Răspunsul corect este o analiză proprie, independentă şi pragmatică: cât este presiune mediatică, cât este nemulţumire economică reală, cât de posibilă este relocarea şi care ar fi consecinţele pentru România”.
Expertul e de părere că formula „Dacia pleacă din România” este, pe termen scurt, mai ales un instrument de presiune.
„Dar această concluzie nu trebuie confundată cu inexistenţa riscului. O companie auto nu pleacă neapărat printr-un anunţ spectaculos şi prin închiderea bruscă a porţilor. Retragerea poate începe cu reducerea unui schimb, scăderea comenzilor către furnizori, mutarea unor versiuni în altă ţară, diminuarea investiţiilor, transferarea activităţilor de inginerie şi, în final, nealocarea modelului care trebuie să înlocuiască actualul Duster. Astfel, întrebarea importantă nu este dacă Dacia pleacă mâine, ci dacă următorul Duster, următoarea platformă şi viitoarele tehnologii vor mai fi produse în România”, a precizat Chisăliţă, potrivit Agerpres.
Analiza AEI estimează o probabilitate de aproximativ 55% pentru scenariul în care actuala generaţie rămâne, iar succesorul este produs cel puţin parţial în România. Scenariul negativ, cu împărţirea producţiei sau mutarea succesorului, are o probabilitate analitică de aproximativ 35%, iar o retragere accelerată până în 2028–2029 este estimată la circa 10%. Aceste valori nu sunt prognoze Renault, ci evaluări orientative ale riscului.
Ce spune despre problemele invocate de Dacia şi când am putea vedea o decizie oficială din partea companiei
„O parte dintre argumentele Dacia reflectă probleme economice reale şi ele se aplică întregii economii. Mioveni se confruntă cu creşterea costului muncii, energie mai scumpă, fiscalitate schimbătoare, infrastructură incompletă şi o percepţie tot mai ridicată de risc economic. România se află şi la ultima treaptă a categoriei recomandate investiţiilor, ceea ce poate afecta costul finanţării şi încrederea investitorilor. Comparativ cu uzina Renault de la Bursa, Turcia, Mioveni ar avea un dezavantaj brut estimat la 318–378 de euro pentru fiecare automobil, rezultat în principal din diferenţele privind costul muncii şi electricitatea. Gazele şi motorina au o contribuţie mult mai redusă. Pentru o maşină livrată în Germania, proximitatea României faţă de piaţa europeană reduce diferenţa netă la aproximativ 200–250 de euro pe automobil”, subliniază preşedintele AEI.
Cifrele, încă estimări standardizate, arată că problema există, fără însă să fie suficientă, singură, pentru a justifica plecarea. „România păstrează avantaje importante: apartenenţa la piaţa unică europeană, proximitatea faţă de clienţi, o reţea matură de furnizori, personal calificat, productivitate, capacităţi de inginerie şi investiţii deja amortizate parţial.
Aşadar, reprezentanţii Dacia nu inventează toate problemele, dar le folosesc firesc pentru a întări poziţia companiei în negocierea cu statul. Guvernul trebuie să verifice fiecare afirmaţie, nu să negocieze pe baza declaraţiilor publice”, arată analiza citată.
Perioada critică este 2027–2029, moment în care pot fi luate deciziile privind viitoarea platformă, furnizorii şi uzina care va produce succesorul actualului Duster. Analiza arată că închiderea fizică ar putea veni abia în 2030–2031, dar decizia industrială ar fi luată cu doi sau trei ani mai devreme.
Potrivit analizei, semnalele care trebuie urmărite sunt reducerea investiţiilor la Mioveni, scăderea volumelor şi eliminarea unor schimburi, transferarea matriţelor sau versiunilor către Bursa, nominalizarea furnizorilor turci pentru viitoarea generaţie, reducerea activităţilor de cercetare şi inginerie din România, absenţa unui nou model după Bigster, orientarea investiţiilor în electrificare exclusiv către alte uzine.
„Dacă asemenea semnale se acumulează, ameninţarea încetează să mai fie doar una de negociere şi devine o strategie de retragere graduală. Într-un scenariu de retragere completă, România ar putea pierde anual aproximativ 5–5,5 miliarde de euro din exporturile brute, iar balanţa comercială s-ar putea deteriora cu 2,5–3,5 miliarde de euro. Pierderea de valoare adăugată şi PIB, directă şi indirectă, este estimată la 2,5–4 miliarde de euro anual. Între 55.000 şi 90.000 de locuri de muncă ar deveni vulnerabile, incluzând angajaţii uzinei, furnizorii, transportatorii şi serviciile dependente de industria auto”.
