Aproximativ 300 de angajaţi ai Oltchim şi Arpechim protestează în faţa Ministrului Economiei
alte articole
Circa 300 de angajaţi ai Oltchim şi Arpechim protestează în faţa sediului Ministerului Economiei, solicitând plata salariilor şi soluţii pentru redresarea situaţiei combinatului din Râmnicu Vâlcea.
Ministerul Economiei vrea în continuare să privatizeze, ca primă soluţie, combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea în sistem integrat cu Arpechim Piteşti, intenţie care a fost reiterată miercuri de către Varujan Vosganian în cadrul unei întâlniri cu lideri ai sindicatelor din chimie şi petrochimie.
Tribunalul Vâlcea a aprobat recent cererea de intrare în insolvenţă a combinatului Oltchim. Licitaţia organizată anul trecut pentru pachetul de acţiuni deţinut de stat la Oltchim a fost anulată, după ce Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească.