Apelul soţiei lui Schumacher: "Aveţi încredere în medici, terminaţi cu ştirile false despre Michael"

După multitudinea de ştiri cu privire la starea sănătăţii lui Michael Schumacher, internat de zece zile în spitalul de la Grenoble după teribilul accident de schi, marţi dimineaţă a fost dată publicităţii o declaraţie a soţiei lui Michael Schumacher, Corinna, prin care aceasta cere mass-mediei să transmită numai ştiri oficiale.
Corinna Schumacher (Micha Will / Bongarts / Getty Images)
Mioara Stoica
08.01.2014

După multitudinea de ştiri cu privire la starea sănătăţii lui Michael Schumacher, internat de zece zile în spitalul de la Grenoble după teribilul accident de schi, marţi dimineaţă a fost dată publicităţii o declaraţie a soţiei lui Michael Schumacher, Corinna, prin care aceasta cere mass-mediei să transmită numai ştiri oficiale.

"Vă rugăm să ne sprijiniţi în lupta comună cu Michael. Este important pentru mine ca voi să-i lăsaţi în pace pe doctori şi spitalul, astfel încât, aceştia să poată lucra în linişte. Aveţi încredere în declaraţiile lor şi lăsaţi în pace clinica. Lăsaţi liniştită chiar şi familia noastră", notează într-un mesaj adresat mass-mediei, Corinna Schumacher.

Apelul a venit după apariţia veştii că aparatul pe care "Schumi" l-a instalat pe cască funcţiona la momentul accidentului său de pe pista din Meribel.

Ediţia online a ziarului francez "Le Dauphine Libere" a dezvăluit că imaginile sunt studiate de către anchetatori pentru a determina dinamica accidentului fostului campion de Formula 1. Potrivit publicaţiei, imaginile accidentului lui "Schumi", care s-a lovit de stâncile ascunse de zăpadă într-o porţiune scurtă care leagă două piste, au fost predate de familia lui Schumacher anchetatorilor francezi.

Ştirea este confirmată, de asemenea, de versiunea online a ziarului german "Bild".

Va fi posibil astfel, stabilirea vitezei pe care "Schumi" o avea în momentul căderii - viteză în mod sigur mică, conform unui turist care a filmat momentul accidentului - precum şi condiţiile de vizibilitate şi motivul "manevrei" făcute de campion.

Reamintim că Schumacher a fost rănit grav într-un accident la schi, la sfârşitul săptămânii trecute. Michael s-a lovit cu capul de o stâncă, suferind o hemoragie cerebrală, deşi purta cască de protecţie. Impactul cu stânca a fost atât de puternic încât casca s-a spart în două. Michael a fost transportat, mai întâi, cu elicopterul la o clinică locală, de unde a fost transferat, ulterior, la Grenoble.

Starea sănătăţii fostului campion mondial este în continuare critică, dar stabilă, chiar dacă s-a vorbit de o "uşoară îmbunătăţire".

În ceea ce priveşte investigaţiile accidentului, miercuri, 8 ianuarie, la Albertville va avea loc o conferinţă de presă ţinută de anchetatori pentru a clarifica cauzele accidentului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor