Antonescu: Trebuie să avem o atitudine de oameni puternici în scandalul steagului secuiesc
alte articole
România nu ar trebui să aibă statut de victimă în scandalul steagului secuiesc, ci de stat puternic, este de părere preşedintele Senatului, Crin Antonescu.
"Ele (n.r. problemele) trebuie abordate cu calm, abordate cu o atitudine care să aibă în vedere că noi suntem cei puternici, nu trebuie să ne comportăm ca nişte victime, ca o ţară mică. Noi suntem o ţară suficient de mare, suficient de puternică pentru a putea face respectate legile României pe teritoriul României. Asta nu înseamnă deloc un supliment de tensiune, asta nu înseamnă sub nicio formă tensionarea raporturilor cu comunitatea maghiară, pentru ca, la urma urmei, lucrurile sunt foarte clare: oricine poate să arboreze în condiţiile legii româneşti steagul secuiesc sau steagul albanez sau steagul catalan oriunde doreşte, în casă, la balcon, în curte, la o petrecere privată, la o manifestare de natură folclorică, tradiţională a secuilor", a declarat Antonescu.
Ultima acţiune a maghiarilor, în scandalul legat de steagul secuiesc, a fost arborarea acestuia pe Parlamentul ungar, mişcare care a fost intens criticată în România.