Antonescu, despre autodenunţul lui Ponta: Colegii din PSD au apucături colectiviste
alte articole
Referitor la iniţiativa lui Victor Ponta de a se autodenunţa la DNA pe tema referendumului, preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat miercuri despre cei din PSD că, prin tradiţie, au apucături colectiviste şi că este un gest simbolic potrivit mai degrabă în opoziţie.
"Colegii din PSD – nu o spun cu nicio maliţiozitate – prin tradiţie au apucături colective, colectiviste şi atunci sigur că s-au dus mai mulţi. Apreciez acest gest, moralmente mă solidarizez şi eu cu el, cred însă că, dincolo de acest gest, primul ministru, Guvernul, noi cei care suntem din majoritatea parlamentară, avem de făcut mai mult decât atât", a precizat Crin Antonescu la RTV.
"Noi suntem, totuşi - nu pot să spun la putere, să nu râdă cineva de mine - dar la guvernare cu siguranţă", a mai precizat preşedintele PNL, spunând că este un gest simbolic potrivit mai degrabă în opoziţie.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a semnat autodenunţul şi că îl va trimite la DNA prin Poştă, cu număr de înregistrare, el precizând că nu se va prezenta la sediul instituţiei pentru a-l lăsa acolo personal.