Antonescu: Candidaturile USL la Bucureşti se vor definitiva săptămâna aceasta

Crin Antonescu. (www.pnl.ro)
Epoch Times România
18.04.2012

Crin Antonescu, preşedintele PNL, a declarat, miercuri, că săptămâna aceasta vor fi definitivate candidaturile USL la Bucureşti.

"În cursul acestei săptămâni (n.r. vor fi definitivate candidaturile). Nu este vorba doar de sectorul 6, este vorba despre definitivarea candidaturilor pe Bucureşti dacă luăm în calcul şi sectoarele. Până la sfârşitul acestei săptămâni noi vrem să încheiem tot, până la detaliu, deci şi Bucureştiul", a afirmat preşedintele PNL, la finalul şedinţei Biroului Politic Central al partidului.

El a susţinut că nu a avut o discuţie în cursul zilei de miercuri cu liderul PSD, Victor Ponta, şi nici nu ştie când va avea loc lansarea candidaţilor USL.

"Nu am discutat aceste lucruri, probabil într-un fel sau altul va avea loc (n.r. lansarea) nu ştiu dacă împreună sau fiecare", a spus Antonescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor