Antonescu: Când se publică în Monitorul Oficial decizia CC, Palatul Cotroceni îl aşteaptă pe Traian Băsescu
alte articole
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat că în momentul în care decizia Curţii Constituţionale privind invalidarea referendumului se va publica în Monitorul Oficial, Palatul Cotroceni îl va aştepta pe Traian Băsescu.
El a mai spus însă că parlamentarii pot avea orice poziţie faţă de şedinţa de luni a plenului şi pot face orice declaraţii pe acest subiect. Senatorul PNL Ion Ghişe a declarat sâmbătă că decizia Curţii Constituţionale nu este executorie şi că Parlamentul ar putea da o hotărâre prin care să stabilească faptul că se va ţine cont că populaţia prezenta la vot l-a demis pe Băsescu.
Antonescu a spus că nu îl va întâmpina pe Băsescu la Cotroceni, pentru că nu există "niciun fel de cheie" pe care să şi-o dea şi nici procese verbale de semnat.
"Dânsul avea câteva motive (pentru care a fost prezent la Cotroceni când Crin Antonescu a preluat interimatul, n.r.), să convenim că poate să îşi lase camera încuiată. Eu nu am astfel de motive", a spus Antonescu.