Antonescu: Când declanşăm suspendarea, modificăm legislaţia privind cvorumul şi învestim Guvernul

Ameninţarea cu suspendarea preşedintelui Băsescu, dacă nu îl va numi premier pe Ponta, după alegerile parlamentare, a fost repetată de liderul PNL, Crin Antonescu.
Crin Antonescu (DANIEL MIHAILESCU / AFP / GettyImages)
Cristina Boiangiu
29.11.2012

Ameninţarea cu suspendarea preşedintelui Băsescu, dacă nu îl va numi premier pe Ponta, după alegerile parlamentare, a fost repetată de liderul PNL, Crin Antonescu. Odată cu suspendarea, va fi modificată legislaţia privind cvorumul la referendum, iar noul Guvern va fi instalat.

Antonescu a precizat că USL nu este de acord cu numirea niciunui alt premier în afară de Ponta, dacă formaţiunea va câştiga alegerile.

"În acel moment se declanşează acţiunea de suspendare, în acel moment legislaţia absurdă privitoare la cvorum şi unică în Europa se modifică în regim de urgenţă, domnul preşedinte este suspendat, Guvernul este învestit şi avem şi referendumul de demitere la care cunoaşteţi bine care e poziţia noastră", a explicat Antonescu.

Ponta este singura propunere a USL pentru postul de prim-ministru, iar preşedintele va trebui să o respecte, a precizat şeful liberalilor.

"Există o singură soluţie, nu o doreşte nimeni în acest moment, dar nu există alta. Dacă domnul Traian Băsescu procedează aşa cum a sugerat – destul de temeinic – în aceste ultime două interviuri, ceea ce nu sunt convins că o va face, dar dacă procedează aşa (de a refuza nominalizarea lui Victor Ponta, n.r.) nu avem decât o singură soluţie, şi anume suspendarea. Şi ea se va întâmpla, asta o pot spune tuturor, asta o pot garanta şi nu este dubiu în legătură cu acest lucru", a explicat Antonescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor