Antonescu ar putea schimba şeful DNA şi procurorul general. Care este condiţia legală

Crin Antonescu i-ar putea schimba din funcţii pe procurorul şef al DNA, Daniel Morar, şi pe Codruţa Kovesi, procurorul general al României, dacă ar ajunge şef interimar al statului, în locul lui Băsescu.
Crin Antonescu. (www.crinantonescu.ro)
Cristina Boiangiu
04.07.2012

Crin Antonescu i-ar putea schimba din funcţii pe procurorul şef al DNA, Daniel Morar, şi pe Codruţa Kovesi, procurorul general al României, dacă ar ajunge şef interimar al statului, în locul lui Băsescu.

El ar urma să aibă o parte dintre atribuţiile deţinute în prezent de Traian Băsescu şi care i-ar permite inclusiv să-l graţieze pe fostul premier Adrian Năstase. Alegerile ar urma să se organizeze în termen de trei luni de la demiterea preşedintelui ales, timp în care ţara este condusă de preşedintele Senatului sau de cel al Camerei Deputaţilor, dacă primul se află în imposibilitatea de a prelua funcţia.

Un preşedinte interimar nu poate face anumite lucruri care sunt permise de lege doar în cazul unui şef de stat ales de popor. Astfel, interimarul nu poate adresa Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii, nu poate dizolva Parlamentul şi nu poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.

În schimb, va putea numi diferite persoane în funcţii publice, se va ocupa de încheierea de tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, va acredita şi rechema reprezentanţii diplomatici ai României, va numi magistraţi etc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor