Angajaţii CFR Călători, în stradă: Estimăm peste 200 de trenuri zilnic anulate! Directorul, mână în mână cu privaţii

Gara de Nord, trenuri şi călători
Gara de Nord, trenuri şi călători (Epoch Times România)
Loredana Diacu
17.07.2019

Angajaţii CFR Călători afiliaţi sindicatului S.N.P.F.S.C. au protestat, miercuri, în faţa Ministerului Transporturilor, cerând demiterea actualului manager al companiei, Valentin Dorobanţu, pe care îl acuză că acţionează în detrimentul companiei şi în folosul operatorilor privaţi.

Potrivit liderului sindical Dragoş Tănase, sub actualul director general au fost luate decizii catastrofale pentru CFR, decizii care afectează şi călătorii iar dacă situaţia nu se va remedia rapid, CFR Călători va ajunge mai rău deca CFR Marfă, iar de suferit vor suferi nu doar ceferiştii care vor ajunge pe drumuri ci, evident, şi românii. Concret, în viitorul apropiat ne putem aştepta ca circa 200 de trenuri să fie anulate zilnic iar pe termen mediu, lung, la un colaps al companiei, susţine Tănase.

"Suntem total nemulţumiţi de măsurile dezastruoase pe care directorul general al companiei le-a luat de la numirea lui şi până azi şi mă refer aici la închirierea materialului rulant către operatorii privaţi, cele mai bune locomotive al CFR au fost închiriate operatorilor privaţi, iar noi stăm şi ne chinuim cu locomotive cu uzură destul de mare şi cum bine ştiţi şi dvs. nu există săptămână în care să nu apară un incident la CFR Călători, de întârizeri, de incendii la locomotivă.

Pe de altă parte, suntem foarte nemulţumiţi de anularea de trenuri, asta înseamnă micşorarea prestaţiei CFR Călători iar orice micşorare a prestaţiei aduce după sine şi micşorarea numărului de salariaţi. Preconizăm că până la sfârşitul anului, cu actuala conducere, vom ajunge chiar la disponibilizări. Nu ne dorim asta, şi pentru acest lucru am ieşit în faţa ministerului să se ceară demisia acestui director general", a declarat, pentru Epoch Times, Dragoş Tănase.

Tănase a atras atenţia că Valentin Dorobanţu a mai avut un mandat la CFR în perioada 2013 - 2014 şi a susţinut că "acea perioadă a fost una dintre cele mai grele perioade ale CFR Călători."

"În mandatul dumnealui s-a renunţat la peste 20 de secţii de circulaţie unde au apărut operatorii privaţi şi îmi pun întrebarea dacă CFR Călători s-a retras după anumite secţii care au fost declarate neprofitabile, neoperabile pentru CFR Călători, cum privaţii până astăzi fac profit pe acele secţii de circulaţie."

Liderul sindical a reamintit că la momentul respectiv ministrul Ramona Mănescu şi-a trimis corpul de control la CFR Călători, iar în urma acelui control Valentin Dorobanţu a intrat în vizorul DNA. A revenit însă la conducere, deşi până în martie 2019 când a fost numit manager CFR a ocupat funcţia de preşedinte al Asociaţiei Transportatorilor Feroviari Privaţi din România.

"Interesele operatorilor privaţi sunt foarte mari în această branşă", a declarat Tănase.

Revenind la starea CFR, Tănase a explicat că CFR-ul are o lipsă de 500 de vagoane iar situaţia transportului pe căile ferate se va agrava, căci contractul pentru repararea săgeţilor albastre nu a fost prelungit, Dorobanţu preferând o licitaţie nouă, deşi aceasta durează mult. Urmarea? Anularea a 200 de trenuri zilnic.

"Problema e foarte gravă Azi noi vorbim de un necesar de 1200 vagoane pentru mersul de tren existent iar CFR azi nu are decât în jur de 700 de vagoane care pot circula. Avem un deficit de peste 500 de vagoane. Cred că e un vis mult prea frumos şi nerealizabil achiziţionarea acestor vagoane în timp scurt în condiţiile în care RP-urile la vagoanele vechi au fost prelungite

RP este echivalentul ITP-ului la maşini. Acum, ori din lipsa interesului sau sursei de venit, RP-urile (reparaţiile periodice) nu sunt realizate la timp şi ajunge ca prin ordine de ministru sau de director general RP-urile să fie prelungite. Aşa am ajuns cu un deficit atât de mare de vagoane.

Ne nemulţumeşte iarăşi foarte tare că la începutul anului 2018 s-a realizat un contract cadru de reparaţii a săgeţilor albastre. Pe 1. 07. 2019 acest contract a ajuns la final şi trebuia prelungit în baza contractului cadru din 2018. Dl Dorobanţu a ales să nu îl mai prelungească ci să iasă cu o nouă licitaţie, ori o licitaţie durează cel puţin un an de zile...

Sunt 76 de unităţi de automotoare care aşteptau să fie reparate, prin această decizie, ele nu vor mai intra în reparaţie şi de aici vor urma anulări de trenuri. Estimăm peste 200 de trenuri zilnic anulate din 1250 de trenuri", a explicat Dorobanţu.

Anticipăm că aceasta se va întâmpla în cel mai scurt timp, pentru că dacă nu ai fizic materialul rulant automat nu ai altă soluţie decât să anulezi trenuri", susţine liderul sindical.

"Suntem în cădere liberă... Preconizăm că vom ajunge mult mai rău decât CFR Marfă", a menţionat sindicalistul, adăugând că şi-a oprit cu greu colegii să intre în grevă:

"Să ştiţi că mi-a fost foarte greu să opresc oamenii în a întrerupe lucrul, ceferiştii sunt cu cuţitul la os, şi-au dorit să nu ieşim în stradă ci măsura radicală să oprim roata, aşa zic ceferiştii, să oprim roata. Dar oprirea roţii afectează foarte multă lume. Noi azi tragem semnalul de alarmă, în cazul în care nu vom fi înţeleşi probabil vom ajunge şi la măsura de a opri lucrul".

Reamintim că, potrivit puterea.ro, cel care a bătut cu pumnul în masă la Guvern ca Valentin Dorobanţu să fie reînscăunat la CFR Călători a fost Codrin Ştefănescu, la vremea aceea Codrin fiind secretar general al PSD şi în graţiile lui Dragnea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor