Andy Murray a câştigat turneul ATP de la Viena
alte articole
Tenismanul scoţian Andy Murray a câştigat turneul ATP de la Viena, duminică, după o finală foarte disputată cu spaniolul David Ferrer, de care a trecut cu 5-7, 6-2, 7-5, în două ore şi 41 de minute.
Murray (N. 2), recompensat cu 94.500 euro şi 250 de puncte ATP, a urcat astfel locul 8 în clasamentul ''Race to London'', pentru Turneul Campionilor (9-16 noiembrie), la care participă cei mai buni opt jucători ai anului.
Ferrer, principalul favorit al competiţiei vieneze, s-a ales cu 49.770 euro şi 150 de puncte. Spaniolul ocupă locul 9 în clasamentul ''Race to London'', fiind la 110 puncte de Murray.
Britanicul se află într-o formă bună în acest final de sezon, în care a mai jucat semifinale la Beijing, în septembrie, şi a câştigat turneul ATP de la Shenzhen (China).