Andronescu nu-i retrage titlul de doctor lui Ponta
alte articole
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că va respecta decizia Consiliului Naţional de Etică, conform căreia premierul Victor Ponta nu a plagiat. În acest context, Andronescu nu ar avea niciun motiv să-i retragă titlul de doctor, deşi Comisia de Etică a stabilit că acesta a plagiat.
Andronescu a spus că luat această decizie pentru că CNE este singurul for competent să se pronunţe în acest caz, conform legii "făcute de Funeriu", şi nu de ea. "Asta spune legea şi nimeni nu e mai presus de lege. Iar legea e făcută de Daniel Funeriu, nu de mine", a spus ministrul.
Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), instituţie pe lângă care funcţionează CNE, a precizat că acest for este singura structură instituţională exclusiv competentă să se pronunţe pe cazuri care pot constitui abateri de la normele de buna conduită, în cazul demnitarilor. Cei de la ANCS au invocat prevederile OG 28/2011 privind modificarea şi completarea Legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare.