Andronescu: La moţiune o să răspund cu fapte concrete. N-am dormit în două luni

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că va răspunde cu fapte concrete la moţiunea simplă care va fi depusă săptămâna viitoare.
Şedinţă de guvern la Palatul Victoria,Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei şi Cercetării (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
23.09.2012

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că va răspunde cu fapte concrete la moţiunea simplă care va fi depusă săptămâna viitoare.

"La moţiune o să le răspund acestor puncte pe care am înţeles că le pun în moţiune cu toate argumentele care îmi stau la îndemână şi cu fapte concrete, pentru că eu vin din domeniul ştiinţelor exacte şi nu vorbesc decât pe lucrurile pe care le putem şi vedea şi măsura aşa cum sunt ele (...) Astea toate cred că spun că nu am dormit în aceste două luni şi că am făcut practic tot ce se putea (...) Eu sunt la Ministerul Educaţiei de două luni, cred că am făcut în aceste două luni suficient de multe lucruri pe care le puteam face în două luni încât să pot să răspund de ce le-am făcut şi să şi spun ce-am făcut", a afirmat Andronescu.

Ea a insistat asupra pregătirilor pe care le-a făcut pentru clasa pregătitoare care a fost introdusă din acest an şcolar.

"Numai dacă ar fi să vorbesc despre clasa pregătitoare pe care am luat-o de la cota zero, adică nu era nimic pregătit. Nici corpul profesoral instruit corespunzător, nici selecţionat, nici mobilierul angajat să spunem prin licitaţie, nici materialele didactice, deci practic aveam doar 130.000 de copii înscrişi şi familii foarte nemulţumite faţă de modul în care cei care au fost înaintea noastră au decis cum să accepte înscrierea acestor copii. Nu am lăsat nicio zi să ne interesăm de fiecare dintre demersurile pe care le-am menţionat şi a început anul şcolar aşa cum poate mulţi nu se aşteptau să înceapă, adică în cvasi-majoritatea şcolilor avem şi mobilier, avem şi profesori, toţi sunt calificaţi, lucrurile au mers...", a spus ministrul Educaţiei.

PDL va depune moţiunea simplă pe tema educaţiei în prima şedinţă de plen de săptămâna viitoare a Camerei Deputaţilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor