Andronescu, despre plagiatul lui Ponta: Cazul s-a încheiat

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat închis, din punctul ei de vedere, cazul plagiatului de care a fost acuzat premierul Victor Ponta.
Ecaterina Andronescu (Lavinia Savu / Epoch Times)
Cristina Boiangiu
23.07.2012

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat închis, din punctul ei de vedere, cazul plagiatului de care a fost acuzat premierul Victor Ponta.

Ea s-a bazat pe decizia Consiliului Naţional de Etică, potrivit căreia actualul premier nu a plagiat. "Cazul s-a încheiat aici", a declarat Andronescu, pentru gândul.info.

Dacă cei din Consiliul Naţional de Etică au impus sancţiuni pentru anumite persoane, acestea le vor putea contesta în instanţă.

În cazul plagiatului lui Victor Ponta, Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a hotărât că premierul a plagiat în teza de doctorat, o treime din lucrare fiind copiată, "prin preluarea integrală de blocuri de text, de rânduri sau prin inversarea unor blocuri de text în raport cu sursele". Tot o decizie în sensul că premierul a plagiat a fost dată şi de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), pe 29 iunie. Acesta a propus ministrului Educaţiei să-i retragă titlul de doctor, lucru care nu s-a întâmplat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor