Anchetă la Spitalul de copii din Timişoara după decesul unui băieţel de doi ani. Părinţii acuză neglijenţă

Conducerea Spitalului de copii din Timişoara a demarat o anchetă după moartea unui băieţel în vârstă de doi ani, ai cărui părinţi îi acuză pe medici de neglijenţă.
Reprezentanţii spitalului spun faptul că micuţul a fost vinerea trecută la UPU, acolo unde primul diagnostic în cazul său a fost otită. Copilaşul împreună cu mama lui s-au întors acasă cu un tratament pentru această afecţiune, însă 4 ore mai târziu, băieţelul a fost adus din nou la spital, cu temperatură peste 40, dar şi cu bubiţe pe corp, relatează Observatornews.ro.
Potrivit sursei citate, în acel moment medicii au suspicionat o meningită şi au internat copilul pe secţia de Terapie Intensivă, dar tratamentul de specialitate nu a mai dat niciun rezultat şi copilul a murit.
Primele date ale anchetei demarate în cadrul spitalului, care a inclus şi o necropsie, arată că micuţul suferise de 19 boli, printre care şi o pneumonie acută.