Analiza lui Zachmann. "Marea moştenire lăsată de Iliescu e tranziţia securiştilor de la comunism la democraţia de cumetrie"

Jurnalistul Sebastian Zachmann, realizatorul emisiunii "Insider Politic", a făcut o analiză succintă despre politicianul Ion Iliescu, care a încetat din viaţă la 95 de ani, la Spitalul SRI.

Redăm mai jos analiza lui Zachmann intitulată "Iliescu":

La început a fost cuvântul. "Dragi tovarăşi". Aşa s-a născut democraţia noastră originală, în decembrie 1989, când un comunist îndârjit, Ion Iliescu, a pus bazele capitalismului, spre stupefacţia bătrânului Marx, dar spre satisfacţia a milioane de români, care l-au votat cu ochii larg deschişi în duminica orbului.

În prima sa apariţie televizată din libertate, i-a bătut obrazul tovarăşului Nicolae Ceauşescu că a întinat nobilele idealuri ale comunismului, singura idee în care Ion Iliescu a crezut sincer aproape un veac de existenţă.

35 de ani mai târziu, aceeaşi televiziune a anunţat moartea lui Iliescu cu trei zile în avans, lăsându-i răgazul biblic pentru o eventuală înviere. Între aceste două momente televizate se întinde istoria recentă a României. O istorie care a început sângeros, sub ploaia de gloanţe a securiştilor - deghizaţi în terorişti, a continuat violent, cu bâtele minerilor - deghizaţi în oameni de bine - îndreptând coloana vertebrală a golanilor de la Universitate, şi s-a încheiat pe patul unui spital-cazarmă. Era imposibil ca Ion Iliescu, omul care a salvat Securitatea în 89 şi a fardat-o cu boia democratică, să moară în ambient civil.

Marea moştenire lăsată de Iliescu nu e tranziţia de la comunism la democraţie, ci tranziţia securiştilor de la comunism la democraţia de cumetrie. Prin tranziţie înţelegând mufarea lor la resursele statului. Între timp, securiştii s-au rebranduit în băieţi deştepţi: din energie, imobiliare, media, politică, diplomaţie, justiţie, deci totul.

Aud că Iliescu a fost un om al dialogului. Desigur, în măsură în care divergenţele de opinie erau rezolvate cu forţa argumentului de Miron Cozma. Aud că a fost un lider democrat. Desigur, în măsură în care apostolii lui Iliescu au infestat partidele istorice şi au hărţuit adevăratele personalităţi democratice ale epocii: Regele Mihai, Corneliu Coposu, Ion Raţiu.

Aud că a semnat marele pact de la Snagov. Desigur, după cinci ani în care a provocat primul exod de creiere şi a ruinat economia României. Pe acest fond al dezastrului a venit la putere Emil Constantinescu şi rezultatul nu putea fi altul decât eşecul.

Da, în al treilea mandat de preşedinte, Iliescu a aşezat România pe drumul spre NATO şi UE, dar să privim contextul: mama Rusia, la pieptul căreia a crescut comunistul Ionel, traversa atunci cea mai complicată perioadă din istorie, fără a fi capabilă să blocheze ascensiunea americană în Estul Europei.

Şi al treilea mandat de preşedinte a venit pe fondul eternei fărâmiţări a dreptei, plus o finală cu un clovn periculos. Exact scenariul pe care unul dintre urmaşii săi de cuget socialist l-a încercat 25 de ani mai târziu pentru a ajunge la Cotroceni. Evident, în comparaţie cu Marcel de la Buzău, Ion Iliescu a fost un despot luminat, care s-a dedulcit la socialism de caviar, dar nicidecum la călătoriile cu private jet.

Dacă tot am ajuns pe terenul comparaţiilor, e greu să găseşti un lider politic de astăzi, în toate partidele, care să se apropie intelectual de Ion Iliescu. Fostul preşedinte a fost un veritabil om de stânga, pasionat de lectură şi de teatru. Poţi să-i reproşezi limbajul de lemn (de esenţă socialistă), dar măcar ne-a scutit de întrebări legate de existenţa diplomei de BAC.

Ion Iliescu mai lasă în urmă o Justiţie care n-a fost în stare să pronunţe o sentinţă definitivă în dosarele Revoluţiei şi Mineriadei, exact într-o perioadă în care capii magistraturii se arată oripilaţi de gândul că ar putea supravieţui cu o pensie de peste 2.000 de euro. În cei 35 de ani de libertate, părinţii copiilor ucişi sau schilodiţi la revoluţie şi mineriade au aşteptat să se facă dreptate alimentaţi de credinţa că speranţa moare ultima. Azi speranţa a murit.