Analiştii Pentagonului au publicat un scenariu privind moartea lui Putin în 2027 şi un război Rusia–NATO

Vladimir Putin (Alexander Nemenov/AFP via Getty Images)
Redacţia
12.11.2026
Vladimir Putin (Alexander Nemenov/AFP via Getty Images)
Redacţia
12.11.2026

Centrul american de analiză Rand Corp, care realizează studii la comanda guvernului SUA şi a Pentagonului, a publicat un scenariu privind viitorul Rusiei şi al NATO, în care a prevăzut moartea preşedintelui Vladimir Putin în următoarele trei luni.

În scenariul ipotetic al Rand, Putin, în vârstă de 74 de ani, cel mai longeviv lider al Rusiei de la Iosif Stalin încoace, moare “din cauze naturale” în ianuarie 2027. El lasă în urmă un “vid de putere”, iar în lupta elitelor pentru scaunul prezidenţial serviciile secrete ies învingătoare. În martie 2027, Kremlinul îl anunţă pe “fostul general al FSB” drept succesorul oficial al lui Putin, se arată în raportul Rand. Analiştii subliniază că este vorba despre un “scenariu ipotetic”, nu despre o previziune a viitorului, potrivit The Moscow Times.

În aprilie 2027, sub noul preşedinte, Rusia încheie un armistiţiu cu Ucraina în schimbul ridicării parţiale a sancţiunilor, însă negocierile de pace ajung într-un impas până în iulie, din cauza că obiectivele Kremlinului nu s-au schimbat: Moscova îşi menţine trupele pe teritoriile ocupate şi le revendică drept ale sale.

Până în ianuarie 2028, noul preşedinte al Federaţiei Ruse îi înlocuieşte pe cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Putin din Kremlin cu persoane loiale lui, dar se confrunta cu o criză economică şi socială tot mai accentuată, inclusiv din cauza pierderilor suferite în războiul cu Ucraina.

Neavând acelaşi sprijin ca Putin, noul preşedinte, conform scenariului Rand, cade sub influenţa “şoimilor” pro-război, care cer măsuri dure împotriva NATO. Tot în 2028, Rusia începe o campanie hibridă împotriva membrilor europeni ai blocului.

În scenariul analiştilor, în 2029, SUA se confrunta cu o criză în America de Sud, lovită de un val de violenţă şi conflicte. Mizând pe faptul că Washingtonul este ocupat cu problemele de pe propriul continent, Kremlinul ordonă începerea unei operaţiuni militare împotriva Estoniei.

Conform scenariului Rand, operaţiunea ar începe în mai 2030. Folosindu-se de legăturile din comunitatea vorbitoare de limbă rusă, Moscova organizează proteste în Narvă. Acestea degenerează în tulburări, pe care autorităţile estoniene le reprimă cu forţa. Ca răspuns, noul preşedinte al Federaţiei Ruse introduce trupe în Narvă sub pretextul apărării populaţiei vorbitoare de limbă rusă.

NATO, contrar calculelor Kremlinului, reacţionează invocând articolul 5 din Statutul său şi trimite trupe în apărarea Estoniei. Până în iunie încep confruntări militare pe scară largă între forţele ruse şi cele ale alianţei, care, conform scenariului Rand, continuă până în octombrie 2030. Rusia intensifică actele de sabotaj împotriva Marii Britanii, dar evită cu grijă Turcia, care, după cum scrie Rand, rămâne neutră. Cu toate acestea, conflictul se extinde, iar atacurile cibernetice şi acţiunile militare afectează flancurile estic şi sudic ale NATO.

În scenariul Rând, se încheie un armistiţiu provizoriu în noiembrie 2030, după câteva luni de lupte intense. Europa, după cum scriu analiştii, se confrunta cu dificultăţi în menţinerea forţelor sale, iar noul preşedinte al Federaţiei Ruse se află sub presiune internă din cauza incapacităţii de a învinge rapid Estonia.

După ocuparea oraşului Narvă, acesta declară operaţiunea încheiată şi propune NATO un armistiţiu. Până în ianuarie 2031, acesta se menţine, dar negocierile de pace se află într-un impas. “În faţa perspectivei apariţiei unui nou conflict «îngheţat» şi a unei destabilizări crescânde în Europa, autoritatea NATO este subminată, ceea ce duce la formarea unei situaţii incerte şi instabile în domeniul securităţii — ca urmare, viitorul securităţii europene este pus sub semnul întrebării”, concluzionează Rand.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos