Ameninţarea lui Trump privind Groenlanda împinge Bruxelles-ul către activarea "Articolului 5" economic al UE

În condiţiile în care Washingtonul leagă în mod deschis tarifele de cereri geopolitice legate de Groenlanda, capitalele UE iau în calcul un mecanism care nu a fost folosit niciodată şi care le-ar permite să riposteze — nu ca state individuale, ci ca o piaţă unică de 450 de milioane de consumatori.

Discursul tot mai ostil al Washingtonului cu privire la Groenlanda i-a determinat pe unii lideri ai UE să ia în considerare activarea noului său instrument economic, niciodată folosit până acum, de tip "kill-switch"(comutator de oprire).

Instrumentul Anti-Coerciţie, încă netestat, este o lege care a intrat în vigoare la sfârşitul lunii decembrie 2023 şi care oferă UE un mecanism de răspuns colectiv atunci când un stat membru este supus presiunilor pentru a fi forţat să „facă o anumită alegere prin aplicarea sau ameninţarea cu aplicarea unor măsuri care afectează comerţul sau investiţiile”.

Preşedintele SUA, Donald Trump, aparent surprins că principalele puteri europene nu au acceptat imediat reluarea demersului său de a „cumpăra” sau de a obţine o formă de control asupra Groenlandei, a reacţionat ameninţând că va impune un tarif suplimentar de 10% asupra bunurilor din Danemarca, Norvegia, Suedia, Franţa, Germania, Ţările de Jos, Finlanda şi Regatul Unit, începând cu 1 februarie.

Tariful ar urma să crească la 25% de la 1 iunie, dacă acestea continuă să se opună.

Aceste noi taxe s-ar adăuga unui tarif UE existent de 15%, negociat cu mare dificultate în scădere de la o ameninţare de 50% în vara anului 2025 de către Ursula von der Leyen, după ce preşedinta Comisiei Europene l-a urmărit pe Trump până la terenul său de golf din Turnberry, în Scoţia, pentru a semna un acord.

Ca răspuns la cea mai recentă ameninţare, miniştrii de Finanţe ai Germaniei şi Franţei, gardienii celor mai mari economii ale blocului, au declarat public că nu vor permite folosirea şantajului economic pentru a-i forţa să se conformeze cererilor SUA.

Spre deosebire de ameninţările anterioare ale lui Trump privind tarifele, care erau prezentate ca dispute legate de deficitul comercial, acestea au o legătură politică directă sau, aşa cum defineşte Instrumentul Anti-Coerciţie, reprezintă presiune economică menită să forţeze un rezultat geopolitic — constituind o ingerinţă nejustificată „în alegerile suverane legitime ale Uniunii Europene şi ale statelor sale membre”.

Articolul 5 al NATO, dar pentru comerţ?

Chiar dacă Groenlanda nu este stat membru al UE, ea este legată de unul, şi anume Danemarca.

Coerciţia îndreptată împotriva Groenlandei poate funcţiona ca o coerciţie îndreptată împotriva alegerilor independente garantate ale unui stat membru al UE — exact scenariul pentru care a fost conceput instrumentul.

În esenţă, mecanismul a fost gândit astfel încât UE să poată folosi ameninţarea ruperii relaţiilor, cu întreaga greutate a puterii sale economice, pentru a proteja unul sau mai mulţi dintre membrii săi.

Dacă exerciţi presiune economică asupra unei capitale pentru a forţa o decizie politică, nu intri în conflict doar cu acea ţară — ci cu întreagă piaţă unică.

Dacă acest lucru sună familiar, este pentru că seamănă izbitor cu angajamentul din Articolul 5 al NATO, potrivit căruia un atac asupra unuia este un atac asupra tuturor, cu diferenţa că, în loc de răspunsuri militare, reacţia constă într-o formă de război economic, sau „război” prin alte mijloace.

Şi, spre deosebire de NATO, UE este un club din care SUA nu face parte — ceea ce înseamnă că o acţiune împotriva Washingtonului în temeiul Instrumentului Anti-Coerciţie nu ar pune automat în joc întreaga alianţă, aşa cum ar face-o în cele din urmă o confruntare NATO.

Este un răspuns neobişnuit de dur din partea unei uniuni cunoscute, şi uneori ironizate, pentru reacţiile sale calme şi uneori lipsite de forţă la crizele internaţionale.

Totuşi, în multe privinţe, este un răspuns tipic UE — membrii săi sunt suverani în ceea ce priveşte chestiunile interne şi armatele lor, dar piaţa unică a UE este sacră.

La urma urmei, blocul format din 27 de state a fost creat în principal ca o uniune economică, considerând comerţul liber ca fiind instrumentul suprem care poate descuraja conflictele viitoare pe continent.

În mod similar cu NATO, instrumentul nu a fost conceput pentru a fi folosit împotriva aliaţilor de încredere precum SUA, ci mai ales împotriva unor ţări precum China sau Rusia, care au manifestat un comportament economic coercitiv pentru a forţa o poziţie politică asupra unei ţări — de exemplu, Beijingul blocând importurile din Lituania în 2021, după ce Vilnius a permis funcţionarea unui Birou de Reprezentare al Taiwanului în ţară.

La acel moment, atât UE, cât şi Lituania au depus o plângere împotriva Chinei la Organizaţia Mondială a Comerţului, care a fost retrasă la sfârşitul anului 2025, când comerţul a fost reluat. De atunci, Lituania a fost una dintre principalele ţări care au pledat pentru un instrument anti-coerciţie „intern” la nivelul UE.

Cum funcţionează?

Prin stabilirea domeniului de aplicare al ACI, legea defineşte şi un parcurs destul de strict pentru modul în care o plângere poate trece de la acuzaţie la acţiune.

Procesul poate începe fie prin lansarea unui caz de către Comisie din proprie iniţiativă, fie la cererea unui stat membru.

Comisia examinează apoi presupusa „vătămare” pe o perioadă care, în general, nu depăşeşte patru luni — inclusiv dacă ţara terţă are un tipar de ingerinţe similare în UE sau în altă parte, ce opţiuni de politică pare să încerce să influenţeze şi dacă a încercat să îşi atingă obiectivul prin alte canale înainte de a recurge la presiuni legate de comerţ sau investiţii.

Dacă se constată existenţa coerciţiei şi propune acţiuni, Consiliul are apoi aproximativ două luni — până la opt săptămâni, şi cel mult zece — pentru a stabili oficial că există coerciţie.

Comisia solicită apoi ţării terţe să înceteze aplicarea acestor măsuri şi încearcă să se angajeze într-un dialog cu aceasta.

Dacă acest demers eşuează, atunci, „ca ultimă soluţie”, UE poate adopta măsuri de răspuns menite să determine ţara terţă să se oprească.

Aceste măsuri includ restricţionarea accesului la piaţa UE şi alte dezavantaje economice în domenii precum bunurile, serviciile, investiţiile străine directe, pieţele financiare, achiziţiile publice, proprietatea intelectuală legată de comerţ, controalele la export şi altele.

Orice represalii sunt adoptate printr-un act de punere în aplicare al Comisiei, după ce statele membre şi-au exprimat poziţia printr-o procedură de examinare.

Comisia poate decide, de asemenea, să solicite „reparaţii pentru prejudiciul cauzat de coerciţia economică, în conformitate cu dreptul internaţional public”. Răspunsul încetează imediat ce măsurile nu mai sunt necesare.