Amendă de 60.000 lei pentru Clubul Rapid şi doi suporteri reţinuţi, în urma meciului cu Steaua
alte articole
Clubul Rapid are de plătit o amendă de 60.000 de lei în urma meciului Rapid-Steaua, desfăşurat duminică seară pe Stadionul Giuleşti, după ce jandarmii au constatat că organizatorii nu au respectat reglementările privind amplasarea bannerelor şi că a fost permis accesul pe stadion al suporterilor care aveau interzis acest lucru, a declarat luni Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.
"Amenda pentru clubul organizator (n.r. - Rapid) este de 60.000 de lei. Clubul organizator a fost sancţionat pentru nerespectarea prevederilor art. 10 din Legea 4 care reglementează obligaţiile organizatorilor de competiţie sau jocuri sportive după cum urmează: pentru nerespectarea alin. 1 lit. f, care prevede obligaţia să interzică amplasarea bannerelor sau a altor mijloace de publicitate vizuale pe gardul care delimitează suprafaţa de joc de tribună sau în orice alte locuri care împiedică buna vizibilitate a jocului de către spectatori sau asigurarea unei intervenţii oportune în caz de necesitate şi alin 2 lit. b, care prevede nepermiterea accesului persoanelor cărora le-a fost interzisă intrarea la asemenea genuri de manifestări, a persoanelor care se află în stare de ebrietate sau care sunt sub influenţa substanţelor halucinogene, persoanelor care au asupra lor băuturi alcoolice, făclii, torţe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene, dispozitive pentru şocuri electrice", a precizat Georgian Enache.
De asemenea, doi suporteri au fost reţinuţi pentru 24 de ore, cei doi riscând închisoare de la 2 la 5 ani şi interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la 1 la 3 ani pentru încercarea de a introduce, deţinerea şi folosirea de articole pirotehnice în incinta arenei sportive.
"Pe timpul partidei au fost mai mulţi suporteri care au folosit materiale pirotehnice. Până în acest moment au fost identificate două persoane cărora le-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încercare de introduce, deţinere şi folosire de articole pirotehnice în incinta arenei sportive, fapt pentru care aceştia riscă închisoarea de la 2 ani la 5 ani şi interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive pe o perioadă de până la 3 ani. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul secţiei de poliţie competente teritorial, unde, pe baza ordonanţei de reţinere pentru 24 de ore emisă de procurorul prezent la desfăşurarea partidei de fotbal, cele două persoane au fost reţinute pentru continuarea cercetărilor", a spus Enache.
Totodată, firma de pază care este responsabilă cu securitatea pe stadion a fost amendată cu 1.000 de lei pentru că a permis introducerea de materiale pirotehnice cu câteva zile înainte de desfăşurarea meciului de fotbal.
"Firma de pază a fost sancţionată cu o amendă de 1.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor art. 27 alin. 1 ind.1 lit.c. privind nerespectarea măsurilor stabilite de unitatea de jandarmi competentă teritorial cu ocazia aprobării planului de acţiune. La efectuarea controlului pe arena sportivă realizată înainte de a se permite accesul spectatorilor în incintă au fost găsite mai multe materiale pirotehnice ascunse în anumite sectoare din stadion, acestea fiind disimulate pentru a fi luate ulterior de suporteri şi folosite pe timpul meciului. Materialele pe care le-am găsit în stadion au fost introduse cu câteva zile înainte partidei. Clubul organizator trebuie să asigure paza permanentă prin firma de pază, lucru care probabil nu s-a realizat corespunzător şi au putut intra în incintă pentru a plasa obiectele pirotehnice în diferite zone ale stadionului, obiecte precum torţe, făclii, stroboscoape, petarde", a completat Georgian Enache.
Au fost aplicate suporterilor şi nouă sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.750 de lei, pentru scandarea de injurii la adresa forţelor de ordine, precum şi pentru refuzul de a se supune controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine.
Rapid Bucureşti şi Steaua Bucureşti au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), duminică seară, pe Stadionul Giuleşti, într-un meci din etapa a 26-a a Ligii I de fotbal, care a fost întrerupt pe final timp de aproximativ 10 minute din cauza obiectelor aruncate de suporterii formaţiei-gazdă.
Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a evenimentelor sportive, Jandarmeria Capitalei le recomandă tuturor suporterilor să respecte prevederile legale şi atrage atenţia că nu va tolera niciun fel de acţiuni sau comportamente care să pericliteze siguranţa spectatorilor.