Ambasadorul SUA: Huawei merge în direcţia greşită - corupţie, crimă, comunism

Adrian Zuckerman (Getty Images)
Loredana Diacu
28.08.2020

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Adrian Zuckerman, avertizează că Huawei a lansat o masivă campanie de dezinformare, în care încearcă să se prezinte drept victimă.

Mai exact, Zuckerman face referire la campania mediatică declanşată de compania chineză după ce SUA a acuzat, în repetate rânduri, că gigantul chinez nu este potrivit să implementeze 5G în ţări democratice. În România, contra-ofensiva Huawei care plăteşte reclame peste reclame, advertoriale şi contractează interviuri în presă a căpătat o amploare extrem de mare după ce preşedintele Iohannis a confirmat faptul că statul român lucrează pe o legislaţie specială pentru a preveni intrarea pe piaţa 5G a unor firme asupra cărora planează anumite suspiciuni.

Huawei nu este însă o victimă, subliniază Zuckerman, ci agresorul, un instrument pe care Partidul Comunist Chinez îl foloseşte pentru a spiona şi fura. În opinia ambasadorului SUA, China comunistă, la fel ca şi comuniştii care au controlat România anterior, vor să controleze poporul român şi România cu orice preţ pentru câştigul personal.

"Vor face acest lucru cu orice preţ - spionează, fură, mint şi dau mită cu acest scop. Huawei România este doar un instrument din manualul de lucru al comuniştilor chinezi. Au şi alţi actori finanţaţi de stat, precum Institutele Confucius şi companii care încearcă să atingă acelaşi obiectiv.", susţine Zuckerman.

Redăm opinia ambasadorului:

"Huawei şi stăpânii ei comunişti chinezi au lansat recent o campanie de dezinformare lipsită de ruşine încercând să se prezinte drept victime. Dar nu sunt victime. Huawei este un braţ corupt al regimului comunist chinez şi al sistemului său de securitate. Huawei a fost pusă sub acuzare de către procurorul american pentru Districtul de Est al statului New York pentru numeroase capete de acuzare: fraudă, furt de tehnologie, spălare de bani şi alte activităţi infracţionale. Rechizitoriul de 56 de pagini împotriva Huawei şi a filialelor sale este disponibil aici pentru toţi cei care doresc să-l cunoască. Comuniştii chinezi nu sunt mulţumiţi să monitorizeze şi să-i controleze pe concetăţenii lor, ci vor face tot ce le stă în putinţă (să spioneze, să fure, să mituiască sau să mintă) pentru a te putea controla şi pe tine.

Huawei este în mod existenţial periculos. Strategia de “fuziune militar-civilă” a Partidului Comunist Chinez reprezintă un plan, în mod făţiş agresiv, de a transforma puterea militară a Chinei în cea mai avansată tehnologic din lume. Strategia elimină barierele dintre sectoarele de cercetare civile ale Chinei şi sectoarele sale militare. China a făcut tot posibilul să fure rezultatele cercetării occidentale, a concluzionat Directorul FBI Christopher Wray.

Huawei afirmă în mod fals că respectă legile şi este transparentă. Dar nu este. Dimpotrivă, are un program de bonusuri pentru angajaţi în scopul obţinerii de informaţii confidenţiale de la concurenţi. Utilizează intermediari şi spioni, inclusiv „profesori” din institute de cercetare pentru a obţine acces şi a fura proprietatea intelectuală de la concurenţi. Compania recomandă angajaţilor săi să-şi ascundă statutul de angajat, chiar şi în faţa oamenilor legii. Un angajat Huawei a pătruns, după program, în cadrul unei expoziţii comerciale, a dezasamblat produsul unui concurent şi l-a fotografiat. Când angajatul Huawei a fost reţinut, Huawei a susţinut că acesta este nou şi nu a ştiut ce face. A fost o minciună flagrantă - angajatul era un inginer senior Huawei cu mulţi ani de experienţă.

“Programul celor o mie de talente” este folosit de China pentru a recruta persoane cu cunoştinţe tehnologice şi de proprietate intelectuală din străinătate care să lucreze pentru regimul comunist chinez. Un profesor de la Harvard care se ocupa de cercetare pentru Departamentul Apărării a fost plătit cu 1,5 milioane de dolari şi 50.000 de dolari pe lună de către comuniştii chinezi pentru a efectua cercetări simultane la Universitatea de Tehnologie din Wuhan. În mod similar, locotenentul Armatei de Eliberare, Yanqing Ye, a trimis documente direct în China, în timp ce studia la departamentele de fizică, chimie şi inginerie biomedicală din cadrul Universităţii Boston. Din păcate, nu sunt singurii. Un raport recent al Institutului Naţional de Sănătate din SUA a arătat că din 189 de oameni de ştiinţă investigaţi de acest institut, 93% au avut legături cu China comunistă.

Comportamentul respingător al Huawei în România nu este diferit de comportamentul respingător din alte ţări. La începutul acestei săptămâni, Huawei România a susţinut că Republica Cehă a refuzat să semneze un memorandum de înţelegere 5G cu Statele Unite în timpul vizitei recente a Secretarului de Stat Pompeo. Adevărul este că cehii au semnat un memorandum de înţelegere 5G cu Statele Unite încă din luna mai 2020. Polonia, Estonia, Letonia şi Slovenia au semnat, de asemenea, memorandumuri de înţelegere similare cu Statele Unite. Declaraţia Huawei România a fost falsă, dar atent concepută pentru a induce în eroare şi a dezinforma poporul român.

China comunistă, la fel ca şi comuniştii care au controlat România anterior, vor să controleze poporul român şi România cu orice preţ pentru câştigul personal. Vor face acest lucru cu orice preţ - spionează, fură, mint şi dau mită cu acest scop. Huawei România este doar un instrument din manualul de lucru al comuniştilor chinezi. Au şi alţi actori finanţaţi de stat, precum Institutele Confucius şi companii care încearcă să atingă acelaşi obiectiv.

Acesta este momentul în care trebuie să ne ridicăm şi să sprijinim libertatea şi democraţia. Falsurile otrăvitoare lansate de un guvern chinez comunist corupt, înfăşurate în minciuni frumoase, nu pot fi lăsate să înrobească poporul român. Promisiunile marilor bogăţii care se făceau sub comunism s-au dovedit false iar ele revin acum, în istoria modernă. Nimic nu justifică plasarea unui centimetru din România sau din orice altă naţiune liberă sub control comunist. Chinezii comunişti şi companiile lor vasale necinstite pot câştiga doar dacă le lăsăm. Dar să spunem nu! Spune da libertăţii, democraţiei şi statului de drept.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor