Ambasada Rusiei cere Sighişoarei să ilumineze monumentul "armatei sovietice eliberatoare": "Ar contribui la siguranţa locuitorilor din zonă"

(lrt.lt)
Loredana Diacu
13.10.2024

Ambasada Federaţiei Ruse în România a transmis recent o solicitare Consiliului Local Sighişoara prin care cere ca monumentele dedicate „eroilor sovietici” din centrul oraşului să fie iluminate pe banii comunităţii. Unul dintre aceste monumente este dedicat unui fost ofiţer NKVD, despre care localnicii spun că a fost torţionar.

Recent, la acest monument a fost depusă o coroană de către Ambasada Federaţiei Ruse pe care este scris „Slavă marelui Putin”, scrie Aktual24.ro.

„Venim cu rugămintea să examinaţi posibilitatea de a ne acorda sprijinul în conectarea la iluminatul public al oraşului a ledurilor instalate la Cimitirul Eroilor sovietici din Sighişoara în cadrul lucrărilor de amenajare a acestuia efectuate în 2023.

Iluminarea arhitecturală a cimitirului situat în apropierea centrului oraşului ar contribui nu doar la aspectul general al zonei în care se află, ci şi la asigurarea siguranţei locuitorilor cartierelor rezidenţiale din imediata vecinătate în perioada întunecată a zilei.

Funcţionarea iluminatului, de asemenea, ar scădea considerabil probabilitatea de vandalizare sau profanare a monumentului aflat în incinta cimitirului sovietic, acesta reprezentând, conform legislaţiei române, un aşezământ social-cultural (art. 1 din Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război), a cărui protejare ţine de competenţa autorităţilor locale (art. 45 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice).

Puterea instalată a iluminatului (32 de leduri, fiecare cate 9 W) este de numai 288 W. La o medie de 10 ore de funcţionare pe zi (chiar şi mai puţin în timpul verii), costul lunar al iluminării cimitirului nu va depăşi suma aproximativă de 120,00 RON”, susţine Ambasada într-o adresă semnată de ambasadorul Vladimir Lipaev.

Un fost ofiţer al armatei române, locotenent-colonelul Alexandru Teodoreanu (r), se luptă de peste zece ani cu autorităţile din Sighişoara pentru a restabili adevărul în cazul monumentului dedicat „eroicei armate sovietice eliberatoare a României”.

De-a lungul vremii, Teodoreanu a depus numeroase dovezi în faţa autorităţilor locale care arată că la Sighişoara nu a avut loc nicio „eliberare”. Arhivele Naţionale arată că în septembrie 1944 nu mai era, demult, picior de german în acea zonă.

„Vor să imprime în memoria românilor că România a fost eliberată de armata sovietică, nu de armata română, acesta fiind adevărul istoric. Că ruşii sunt cei care ne-au eliberat, ce minciună grosolană! Sunt şi simbolurile comuniste, secera şi ciocanul, stelele roşii. Există şi o lege care interzice propaganda comunistă în România”, declară fostul ofiţer.

De asemenea, în cimitirul „eroilor sovietici” se află şi un monument dedicat unui fost ofiţer NKVD, Isacov Denisovici, despre care fostul ofiţer român spune că a torturat şi violat localnici. „Născut în 1919 în regiunea Smolensc, căzut pentru eliberarea oraşului nostru de ocupanţii fascişti”, scrie pe monumentul fostului ofiţer NKVD. În realitate, acesta ar fi fost ucis de un ţăran maghiar în timp ce încerca să o violeze pe nevasta acestuia, „într-un sat vecin cu Soard”.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor