”Alitalia” vrea să se lanseze pe piaţa aeriană din R. Moldova

Compania aeriană italiană „Alitalia” intenţionează la vară să se lanseze pe piaţa Moldovei, în parteneriat cu „Moldavian Airlines”. Acesta va constitui subiectul principal al întrevederii de între managerul general al „Alitalia” pentru România, Moldova şi Bulgaria, Marco Rottino, cu secretarul general al Guvernului, Victor Bodiu, care a fost şi negociatorul-şef din partea RM privind Acordul privind Spaţiului Aerian Comun.
O aeronavă a companiei italiene Alitalia. (PATRIK STOLLARZ / AFP / Getty Images)
Tatiana Chiriac
23.02.2012

Compania aeriană italiană „Alitalia” intenţionează la vară să se lanseze pe piaţa Moldovei, în parteneriat cu „Moldavian Airlines”. Acesta va constitui subiectul principal al întrevederii de între managerul general al „Alitalia” pentru România, Moldova şi Bulgaria, Marco Rottino, cu secretarul general al Guvernului, Victor Bodiu, care a fost şi negociatorul-şef din partea RM privind Acordul privind Spaţiului Aerian Comun.

Managerul general al Alitalia pentru România, Moldova şi Bulgaria, Marco Rottino se află într-o vizită de lucru la Chişinău. Reprezentantul companiei italiene a venit în ţara noastră pentru a afla din surse oficiale despre posibilitatea semnării Acordului privind Spaţiul Aerian Comun UE-Moldova. Or, doar după semnarea acestui document, pasagerii moldoveni vor putea zbura spre Milano sau Roma cu ajutorul companiei Alitalia

În septembrie 2011, companiile Carpatair şi Moldavian Airlines au încheiat un parteneriat de tip "codeshare" cu linia aeriană Alitalia. Acest tip de parteneriat presupune că aceeaşi cursă poate fi operată de avioanele celor trei companii. "Prin acest parteneriat se urmăreşte promovarea reciprocă a zborurilor şi generarea vânzărilor mai atractive de bilete spre Italia", a explicat directorul general adjunct al Moldavian Airlines, Anatolie Bzovii.

Serviciul de presă al Guvernului a relatat că operatorul aerian italian, membru al alianţei Sky Team, intenţionează să asigure tarife accesibile pentru serviciile de transport aerian din/spre Chişinău. În prezent ofertele „Alitalia” pentru zborurile tur-retur din Bucureşti sunt de 114 euro spre Milano şi 125 euro spre Roma. În Moldova zborurile pe aceste direcţii costă de 3-4 ori mai scump.

În cadrul vizitei la Chişinău Marco Rottino va avea o întrevedere cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor cit şi cu reprezentanţii companiei Moldavian Airlines.

Anul trecut prim-ministrul Vladimir Filat a anunţat că Moldova este interesată de venirea pe piaţa locală a unor noi companii aeriene low cost. Intenţia de a se lansa pe piaţa Moldovei a fost deja confirmată de companiile aeriene low cost „Wizz Air” (Ungaria) şi „Blue Air” (România).

Precizăm: „Alitalia” este cel mai mare operator aerian din Italia, al cincilea ca mărime în Europa. Compania, care îşi are sediul central la Roma, a fost fondată în 1946 cu numele de „Aerolinee Italiane Internazionali”. Flota „Alitalia” cuprinde 155 de nave aeriene. Compania efectuează curse de pe şase aeroporturi: Roma, Milan, Torino, Veneţia, Neapoli şi Catania.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor