Alina Bica ajunge din nou după gratii

Alina Bica
Alina Bica (Eugen Horoiu/Epoch Times România)

Fosta şefă DIICOT, Alina Bica, acuzată că a luat mită pentru a clasa un dosar care îl viza pe controversatul om de afaceri Horia Simu, a fost arestată pentru 30 de zile, potrivit unei decizii luate miercuri de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Curtea Supremă a decis să aplice aceeaşi măsură şi în cazul fostului şef al ANAF, Şerban Pop, acuzat în acelaşi dosar de complicitate la dare de mită. Decizia instanţei nu este definitivă, însă este executorie, astfel că cei doi urmează să fie duşi în arestul Poliţiei Capitalei.

Procurorii anticorupţie au început, marţi, urmărirea penală pe numele Alinei Bica sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi participaţie improprie sub forma determinării cu intenţie la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu. La rândul său, omul de afaceri Horia Simu este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.

Potrivit DNA, în cursul anului 2014, Şerban Popa a primit de la Horia Simu suma totală de aproximativ 230.000 de euro (constând în două contracte de asistenţă juridică încheiate cu firmele acestuia din urmă şi suma de 150.000 de euro cash), pentru a interveni la nivelul conducerii DIICOT, în scopul soluţionării unui dosar penal care-l privea pe omul de afaceri, într-o manieră favorabilă acestuia din urmă.

"La data de 8 noiembrie 2014, Alina Bica, în calitate de procuror şef al DIICOT, a primit, pentru sine, în mod indirect, printr-un intermediar (martor denunţător în cauză), suma de 17.500 euro din totalul sumei de 20.000 euro, pe care acesta din urmă, în calitate de interpus, a primit-o de la inculpatul Pop Şerban.

Suma de 20.000 euro a reprezentat o parte din totalul sumei de aproximativ 230.000 euro ce a fost dată de suspectul Simu Horia în tranşe, pe parcursul a 8 luni, în cursul anului 2014, inculpatului Pop Şerban, pentru ca acesta să o remită în scopul menţionat mai sus", arată procurorii DNA.

În schimbul banilor primiţi, Alina Bica a determinat înlocuirea procurorului de caz şi a efectuat presiuni asupra unui alt subordonat al său (care, potrivit probelor administrate până în acest moment al urmăririi penale a acţionat fără vinovăţie), în scopul pronunţării unei soluţii de clasare în cauza în care se desfăşurau acte de urmărire penală faţă de Horia Simu, lucru care s-a şi întâmplat ulterior.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.