Alexandr Slusari: R. Moldova poate pierde 600 de milioane de lei de la UE din cauza docilităţii unor deputaţi PDM
alte articole

Vicepreşedintele Parlamentului R. Moldova Alexandr Slusari susţine că deputaţii au intrat oficial în carantină din cauza iresponsabilităţii enorme a unui deputat PDM, care, deşi avea suspiciuni rezonabile că este infectat, a venit în Legislativ şi a intrat în contact cu deputaţi şi miniştri.
„Înţeleg că acest caz cumva favorizează actuala majoritate şubrezită rău, care era pe punctul de a pierde controlul asupra situaţiei în Legislativ”, scrie Slusari pe contul său de socializare, precizând că urma a fi votat proiectul de lege privind organizaţiile necomerciale - ultima condiţie pentru acordarea tranşei a doua de asistenţă macrofinanciară.
Potrivit deputatului, Platforma DA insistă să fie găsită o soluţie în aşa fel încât Parlamentul să fie convocat (pentru 15 minute sau prin sistem on-line) săptămâna viitoare pentru adoptarea acestui document.
„Am insistat ca acest subiect să fie inclus joi în ordinea de zi. Însă tupeistul Dumitru Diacov, care se declară mare pro-european, ştiind deja despre infectarea lui Nichiforciuc, a acceptat aşa-zisul compromis cu PSRM prin amânarea examinării proiectului”, a adăugat Alexandr Slusari, subliniind că din cauza iresponsabilităţii şi docilităţii unor personaje din PDM, R. Moldova poate pierde 600 de milioane de lei, dintre care o bună parte sunt bani nerambursabili.