Alauiţii şi Al Assad vor sa-şi creeze un stat propriu în Siria

Îi pofida folosirii artileriei grele, a tancurilor şi a aviaţiei pentru a bombarda cartierele insurgente, regimul preşedintelui Bashar al Assad începe să piardă războiul. Există provincii ca Deir el Zor care scapă total de sub controlul armatei regimului, iar luptele a ajuns în iunie până în suburbiile Damascului. Zgomotul bombardamentelor poate fi deja auzit din palatul prezidenţial. Ce va face Al Assad şi acoliţii săi din minoritatea alauită, o ramură a islamului şiit, când rebelii vor începe să cucerească Damascul? , se întreabă luni într-un articol ziarul El Pais.

Deşi unii alauiţi din rândul armatei au dezertat, între generali şi şefi serviciilor de securitate, care au aceeaşi religie ca preşedintele, nimeni nu a schimbat tabăra. Alauiţii reprezintă circa 10% din cei 22 de milioane se sirieni care sunt în proporţie de 75% musulmani suniţi. Membri ai opoziţiei siriene şi experţi în regiune bănuiesc că fidelii lui Assad nu vor lupta până la ultima picătură de sâmnge, ci vor încerca să se salveze într-o zonă din nord-estul ţării, în munţii Djebel Ansariye şi în oraşele de coastă, Latakia şi Tartus, de unde sunt originari.

'Când va sosi ziua şi nu vor mai putea evita căderea Damascului, subordonaţii lui Al Assad ar putea reveni în regiunile alauite', crede Gary Gambill, director al publicaţiei americane Middel East Quarterly. 'Au mâinile pătate atât de mult cu sânge, încât le va fi imposibil să trăiască în siguranţă în Siria după ce regimul va pierde puterea, indiferent de garanţiile pe care le vor primi', spune el. Nu doar garda pretoriană a lui Al Asad, ci ansamblul alauiţilor se tem de o răzbunare. 'Clanul Al Assad a reuşit să-i compromită pe membrii comunităţii sale implicându-i în reprimare şi masacru' , susţine şi fostul diplomat francez Ignace Leverrier care conduce un blog despre Siria. 'Majoritatea alauiţilor, militari, mujabaras (agenţi ai securităţii) şi shabihas (miliţieni securişti) au provocat multe victime în rândul populaţiei sunite', explică el.

'Crearea unui stat alauit a devenit practic o certitudine', este de părere şi Abdel Halim Khaddam, fost vicepreşedinte al Siriei până la exilul său în Franţa în 2005. Din decembrie anul trecut 'rachetele şi armele strategice au fost integral transferate în nord-estul ţării', asigură fostul număr doi al Siriei. 'Tancurile de luptă şi artileria grea rămân singura parte de care regimul are nevoie pentru a continua reprimarea', subliniază el. 'Operaţiunea este în curs, de aceea în zona nord-vestică are loc o discretă epurare etnică prin asasinarea şi ameninţarea' suniţilor şi a le reduce astfel ponderea, spune şi Nawal Sibai, o scriitoare exilată la Madrid.

În paralel, potrivit lui Leverrier, mulţi civili alauiţi până acum împrăştiaţi prin ţară se întorc în locurile lor de origine. Leverrier crede că Rusia ar sprijini această entitate alauită, similară unui Kurdistan autonom în cadrul Irakului şi care ar face din Tartus baza sa navală. Nici Israelul nu ar vedea cu ochi răi acest stat pentru că ar slăbi şi ar fragmenta Siria, care nu ar mai fi o ameninţare pentru statul evreu. Franţa, puterea colonială, a creat deja în 1922 un teritoriu autonom alauit care în 1924 s-a transformat într-un stat alauit şi care din 1930 a purtat numele de guvern independent al Latakia, rămas însă sub tutelă franceză. În 1936, Parisul l-a integrat din nou Siriei.