"Al cui e guvernul Niculescu?" - ANALIZĂ

Sociologul Ovidiu Voicu, directorul executiv al Centrului pentru Inovare Publică, a publicat o nouă analiză, pe Substack, intitulată "Al cui e guvernul Niculescu?", în contextul învestirii Guvernului PSD-Luca Niculescu, moment care a pus capăt unei lungi perioade de interimat la Palatul Victoria.

ANALIZA lui Ovidiu Voicu

Cabinetul Luca Niculescu a primit 280 de voturi în Parlament (minimul necesar: 233) şi a devenit noul Guvern cu puteri depline al României. Formal, criza politică s-a terminat. În practică, instabilitatea va continua şi trebuie să ne aşteptăm la noi derapaje.

Avem un guvern minoritar. Dintre cei 19 membri ai cabinetului, 12 sunt reprezentanţi PSD, iar 7, inclusiv premierul sunt prezentaţi ca specialişti neutri, unii dintre ei legaţi direct de influenţa preşedintelui Nicuşor Dan.

Majoritatea de la votul de învestitură a fost una punctuală, determinată de interesele imediate ale partidelor sau grupurilor ce au votat guvernul: PSD, PNL, UDMR, reprezentanţii minorităţilor naţionale. Nu e nicio garanţie că aceştia vor vota politicile guvernului. AUR nu a votat la învestitură, dar asta nu înseamnă că nu va fi dispus să sprijine guvernul, atunci când are ceva de câştigat.

Va fi deci o negociere continuă, cu rezultate imprevizibile.

De ce a acceptat PSD un guvern minoritar?

PSD a intrat la guvernare pentru bani. Mai multe săptămâni, a părut blocat în indecizie, precum proverbialul măgar al lui Buridan. În parabola filozofului francez, măgarul este aşezat la egală distanţă de apă şi mâncare, şi, pentru că nu se poate decide ce vrea mai întâi, moare de foame şi de sete.

Pesediştii ar fi dorit să fie şi la putere, pentru acces direct la bani şi privilegii, dar şi în opoziţie, pentru a recâştiga capital electoral în vederea alegerilor din 2028. De aceea au tot insistat pentru un guvern de coaliţie. Dacă tot nu a ieşit, atunci au ales beneficiul imediat al guvernării. Au calculat că ce e în mână valorează mai mult. Să nu fim surprinşi când vor dori să stoarcă maximum de beneficii din perioada de guvernare.

De ce a votat PNL pentru investitură?

Cel mai probabil, peneliştii au vrut pur şi simplu să scape de guvernare. Din aprilie încoace, PNL s-a aflat într-o poziţie ingrată. Formal, a condus ţara, dar cu guvern cu puteri limitate. Avantajul pe termen scurt este, la fel ca în cazul PSD, conectarea la bani şi privilegii (să nu ne facem iluzii că baronii PNL au dispărut. Ei se ascund în spatele celor câtorva reformatori din jurul dlui. Bolojan). Costul este decontarea politică a unei situaţii economice şi sociale în continuă deteriorare.

Lucrurile au mers binişor cât timp a fost pe masă PNRR, care a permis atenuarea impactului politic. Apropierea iernii şi limitele bugetului ar fi inversat decontul. Încercarea de a forma un guvern minoritar, cu USR şi UDMR, a fost blocată de preşedintele Dan şi de refuzul PSD de a colabora. Le-a rămas peneliştilor doar ieşirea ordonată de la guvernare, pasând pesediştilor şi beneficiile directe, dar şi riscurile.

Dar UDMR?

La UDMR şi la celelalte minorităţi naţionale, lucrurile sunt simple: totul are un cost. Sper că nu se lasă cineva păcălit de discursurile despre morală ale unor lideri precum Kelemen Hunor sau Varujan Pambuccian. Organizaţiile minorităţilor naţionale primesc, împreună, subvenţii de 260 de milioane de lei anual. În plus, UDMR negociază punctual finanţări pentru interesele proprii. Atât timp cât curg banii, voturile minorităţilor sunt pentru politicile guvernului.

Un exemplu. Subvenţii pentru sectoarele de interes pentru UDMR

Săptămâna trecută, Camera Deputaţilor a adoptat două proiecte de lege iniţiate de UDMR şi care stăteau blocate prin sertarele comisiilor parlamentar. Este vorba de două scheme de ajutor de stat.

Pentru sectorul suinelor (crescători de porci), sub pretextul pierderilor generate de epidemia de pestă africană, Parlamentul a votat o schemă de ajutor de stat de până la 60 de milioane de euro (maxim 3 milioane de euro pentru o firmă), din bugetul Ministerului Agriculturii pe 2026. Prima încercare de a vota acest proiect a fost în 2024, proiect respins, revenire în 2026.

Pentru crescătorii de căpşuni, a fost votată o schemă de ajutor de stat în perioada 2026-2030, în valoare totală de 40 de milioane de euro (8 milioane anual, plăţi de 4.000 euro/ha), tot din bugetul Ministerului Agriculturii. Proiectul a fost depus în anul 2023, şi stătea cuminte la sertar aşteptând momentul oportun.

Pentru ambele proiecte de lege, Guvernul a dat aviz negativ (Bolojan, respectiv Ciucă) şi Consiliul Legislativ a critic aspru absenţa analizei impactului bugetar (cui îi pasă?) şi posibila încălcare a legislaţiei europene privind ajutorul de stat.

Singura concesie făcută de parlamentari în faţa raţiunii este un amendament care spune că schemele de ajutor de stat vor intra în vigoare doar după aprobarea de către Comisia Europeană.

Proiectele de lege merg la promulgare, iar preşedintele poate decide să le retrimită Parlamentului.

Deja putem să intuim cum va funcţiona găsirea unei majorităţi parlamentare de conjunctură în perioada următoare.

Aşadar, al cui este guvernul?

Componenţa cabinetului încearcă să transmite mesaje pozitive în mai multe direcţii.

Vitrina

Premierul însuşi, Luca Niculescu, şi ministrul afacerilor externe, Nicolăescu (ambasador la NATO) sunt foşti diplomaţi şi transmit partenerilor internaţionali semnalul de stabilitate în traiectoria pro-occidentală (cum îi place să zică preşedintelui).

Similar, ministrul de finanţe, acelaşi Alexandru Nazare, are rolul de a linişti pieţele de capital şi finanţatorii internaţionali că România va păstra politicile fiscale prudente, menite să ţină sub control deficitul. Iar la Energie a fost adus Dumitru Chisăliţă, un analist neutru cu bune conexiuni şi la Bruxelles şi la Washington, dar şi cu legături anterioare cu PSD.

Împreună, cei patru sunt vitrina Guvernului pentru relaţia cu partenerii internaţionali.

Clienţii politici

PSD, UDMR şi, în mare măsură, PNL, sunt partide clientelare, care funcţionează din conectarea la bani publici şi funcţii. Aparatul de partid trebuie liniştit că guvernarea va asigura fluxul de bani către clienţii politici. S-au întors deci în cabinet miniştri combinatori, soldaţi disciplinaţi de partid, precum Florin Barbu (Agricultură), Florin Manole (Muncă), Alexandru Rogobete (Sănătate), Radu Oprea (Apărare) şi s-au alăturat alţii cu acelaşi profil precum Natalia Intotero (Mediu) şi, mai ales, Alexandru Stoica (Dezvoltare) - cum, nu aţi auzit până astăzi de tânăra speranţă de la ministerul cel mai bogat? Iar deasupra tuturor, tronează vicepremierul Neacşu, primul condamnat penal (reabilitat) ajuns ministru de interne, cel despre care mulţi cred că este adevăratul conducător al guvernului. Rolul lor este să se asigure că funcţiile, subvenţiile şi contractele vor merge la cine trebuie.

Ministerul Dezvoltării este puşculiţa baronilor locali

Mai ales de la dl. Dragnea încoace, rostul principal al instituţiei este să distribuie bani de la bugetul central către cele locale, mai ales prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL, cunoscut în ultimii ani ca „Anghel Saligny”).

În PNDL, alocările sunt subiective, iar verificările privind modul cum se cheltuie banii sunt aproape inexistente. Pe ochi frumoşi, din pixul ministrului.

Pentru acest pix, PSD l-a propus pe tânărul Alexandru Stoica (36 de ani). Acesta a lucrat toată viaţa la stat, în funcţii numite, care depind direct de alt pix, cel al baronului Ciolacu (da, acel Ciolacu) şi al camarilei lui.

Tatăl dlui. Stoica este primarul comunei Pănătău, judeţul Buzău (ce surpriză!). Precum majoritatea comunelor din România, Pănătău este falimentară. Nu reuşeşte să îşi acopere din veniturile proprii nici măcar cheltuielile de funcţionare. Depinde de alocări suplimentare de la bugetul naţional.

Bugetul anual al comunei este de aproximat 5 milioane de lei. În ultimul deceniu, Pănătău a primit suplimentar din PNDL aproximativ 40 de milioane de lei, pentru diverse proiecte „de dezvoltare”.

Familia Stoica o duce şi ea bine, tot la stat. Tatăl tânărului ministru e primar, cum spuneam. Soţia este consilier la Camera Deputaţilor. Sora, secretară la Consiliul Judeţean Buzău (da, la dl. Ciolacu). Cumnatul, la o firmă a aceluiaşi CJ Buzău. Finul, fostul deputat PSD Ghiveciu, condamnat penal, dar patronul unei firme abonate la contracte din bani public, cu numeroase comune din judeţul Buzău (nu vă aşteptaţi, nu?).

Care sunt şansele ca dl. Stoica (fiul) să se ocupe cu diligenţă şi corectitudine de alocările de bani pentru primari?

Suveraniştii

E un fapt că majoritatea alegătorilor din România rezonează puternic cu o abordare de tip naţionalism economic – prezenţă puternică a statului în economie, preferinţa pentru companii autohtone în detrimentul corporaţiilor internaţionale, naţionalizări mai degrabă decât privatizări, respingerea politicilor care răspund schimbărilor climatice.

Publicitate. La Centrul pentru Inovare Publică, avem în lucru o cercetare despre valorile populiste în România. Datele sunt culese, acum le analizăm. În curând vom avea primul raport publicat.

În rândul votanţilor PSD, aceste preferinţe sunt mai puternice decât media. Partidul vrea să atragă aceste voturi, chiar dacă acest lucru înseamnă politici ce vin împotriva presiunile partenerilor internaţionali. În spatele „vitrinei”, găsim miniştri precum Daniel Zamfir (Economie), Radu Oprea (Apărare) sau Florin Barbu (Agricultură) sunt din linia dură a suveraniştilor din PSD şi sunt acolo să asigure baza partidului, cel puţin discursiv, că e un guvern „patriotic”. Mai ales Daniel Zamfir este o portavoce a naţionalismului economic.

Elitele „sănătoase”

Preşedintele Dan îşi doreşte un partid propriu, liberal-conservator, fondat pe doctrina ambiguă pe care dânsul a numit-o în public „naţionalism sănătos”. Are nevoie să recupereze o parte din elitele culturale ce l-au susţinut la alegerile din 2025. Acestora le face cu ochiul prin câteva numiri cosmetice.

La Educaţie, ministrul titular este Sorin Costreie, până ieri consilier prezidenţial, cu o imagine relativ bună în mediul universitar şi între persoanele influente din educaţie. Doar că dl. Costreie nu are nicio putere reală. În domeniul universitar, deciziile sunt controlate de secretarul de stat Gigel Paraschiv, aflat la post de peste 10 ani, reprezentantul baronilor universitari. Iar pentru preuniversitar există un ministru delegat, trimisul PSD să asigure păstrarea status-quo-ului.

Pentru Cultură, a fost preferată Ioana Ciocan, antreprenor de succes prin ArtSafari. Acesta este portofoliul cu cel mai mic buget, dar potenţial mare de controverse.

Şi avem şi un ministru pentru digitalizare şi inteligenţă artificială. Bogdan Dumitru este adus de la compania de succes BitDefender şi are o imagine foarte bună în mediul IT. Însă ministerul său are responsabilităţi limitate, legate mai degrabă de noi politici, unde are nevoie de sprijin politic. Investiţiile în digitalizare sunt în responsabilitatea altor actori, şi oricum atent controlate de serviciile de informaţii.

Cum va funcţiona guvernul?

Două metode: ordonanţe fără număr şi negocierea a orice. PSD se pricepe la amândouă. Rezultatele sunt însă de cele multe ori proaste.

Ordonanţa de urgenţă va rămâne regula

Dacă Guvernul Niculescu trimite un proiect de lege în Parlament, nu ştie când şi ce va ieşi. Dacă adoptă o ordonanţă cu acelaşi subiect, măcar ştie că va intra în vigoare imediat, şi are o şansă să întindă procesul de dezbatere în Parlament până obţine (o parte din) rezultatul scontat. Alegerea este evidentă.

Guvernul va întinde înţelegerea conceptului de „urgenţă” cât poate, dar rămân limitări. Sunt domenii, enumerate în Constituţie, în care nu este permisă această formă de reglementare. Inevitabil, se va ajunge la mână Parlamentului.

Aici intră în funcţiunea negocierea politică. PSD va trebui să ofere la schimb... lucruri. Pot fi bani, cum am văzut în cazul minorităţilor naţionale. Pentru partidele care au primari, accesul la finanţări este o cheie la îndemână. Pentru cele „suveraniste” pot fi trecute legi cu valoare simbolică sau pot fi oferite funcţii în diverse instituţii.

Legile din sertar

În aprilie, când PSD a dorit să demonstreze preşedintelui că poate să formeze oricând o majoritate cu AUR, a scos din sertar controversata lege care ar face lumină în finanţarea ONG-urilor (o prostie, am explicat aici) şi a trecut-o rapid prin Senat. În august, într-o demonstraţie similară, PSD a scos alt proiect, cel cu pupatul steagului (anumite ceremonii stupide de ziua drapelului), uitat de prin 2023 pe la comisii. Ambele s-au blocat apoi în următorul pas procedural, dar sunt acolo. Împreună cu ele, multe altele, cu impact simbolic puternic pentru partidele suveraniste. Sunt monede de negociere pentru pesedişti.

Funcţii, funcţii, funcţii

Mai sunt şi funcţii, unele tot simbolice. În septembrie, PSD a oferit partidelor AUR şi SOS poziţii în biroul permanent al Camerei Deputaţilor. AUR a obţinut, interimar, funcţia de preşedinte la TVR (şi la scurt timp liderii partidului au fost invitaţi în emisiuni comode). Partidul extremist şi-a arătat interesul pentru poziţii simbolice ca Avocatul Poporului sau membrii în Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Până la urmă, orice e de vânzare.

Funcţiile vor testa majoritatea, sau majorităţile parlamentare

Din cauza instabilităţii politice, conducerile mai multor instituţii publice sunt interimare. Pentru autorităţile de reglementare, numirile le face Parlamentul, deci este nevoie de o majoritate funcţională.

În săptămânile următoare, vom afla care este această majoritate, sau care sunt diversele majorităţi de conjunctură ce vor conduce România.

Unele poziţii au un impact simbolic important, şi sunt dorite intens de AUR şi alţi extremişti. Salariile şi beneficiile sunt şi ele atrăgătoare pentru politicieni pe care nu i-ar angaja nimeni pe piaţa liberă. Exemple sunt Avocatul Poporului, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discrimării (şase poziţii echivalente cu secretar de stat), TVR sau Radio România. Până la sfârşitul anului, vor fi vacante şi poziţii la Consiliul Naţional al Audiovizualului, o ţintă pentru grupurile de interese care deţin televiziuni „de ştiri”.

Apoi sunt funcţiile alea şi bănoase, şi cu influenţă, pe care se bat politrucii, pentru că te aranjează frumos pentru restul vieţii. Sunt în joc conducerile Curţii de Conturi, Autorităţii de Audit şi Consiliului Concurenţei.

Vor fi şi numiri în eşaloanele doi şi trei din executiv, adică secretari de stat, şefi de agenţii şi prefecţi. Decizia este a prim-ministrului, dar să nu ne imaginăm că dl. Niculescu va avea prea multe de spus. E clar că vor pleca rapid peneliştii şi useriştii, dar vor veni doar pesedişti?

Dacă rămân în funcţii udemeriştii, e clar că va exista şi o înţelegere ascunsă între cele două partide. Dacă încep să apară în puncte cheie reprezentanţi ai diverselor partide sau grupări rebele din partide, vom şti că PSD lucrează la o majoritate de conjunctură.

La ce se ne aşteptăm?

Sunt mai degrabă pesimist. Nu cred că PSD are vreun plan pe termen mediu sau lung. A mai câştigat şase luni de guvernare, în care e mai interesat să îşi umple buzunarele decât să rezolve problemele economice şi sociale. Economia va scădea, AUR va creşte în preferinţele electorale. Iar în Parlament, totul va fi la vânzare. Unde să mai găsim energia necesară pentru a ieşi cu bine din asta?