Agricultorii cer suspendarea sau reducerea accizelor la combustibili şi amânarea plăţii taxelor

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită Guvernului instituirea unui moratoriu temporar pentru fermieri şi cooperative, care să permită amânarea plăţii taxelor şi contribuţiilor sociale până la 31 iulie 2026. De asemenea, organizaţia cere suspendarea sau reducerea accizelor la combustibili, în contextul dificultăţilor economice generate de conflictul din Golf, informează Agerpres.
„Având în vedere situaţia de criză economică indusă ca urmare a conflictului din Golf şi impactul semnificativ asupra activităţii economice a fermierilor şi cooperativelor agricole, Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită Guvernului României adoptarea, în regim de urgenţă, a următoarelor măsuri cu caracter excepţional: majorarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2026, cel puţin cu rata inflaţiei faţă de anul 2025; suspendarea temporară sau reducerea accizelor la combustibili, în conformitate cu prevederile legislaţiei europene privind impozitarea produselor energetice (conform Anexei comparative privind statele membre UE); asigurarea imediată a lichidităţilor necesare prin accelerarea rambursării TVA către producătorii din sectorul agroalimentar, decontarea concediilor medicale restante, plata ajutorului de stat pentru acciza la motorină restantă, urgentarea efectuării plăţilor APIA”, se arată într-un comunicat al organizaţiei.
În acelaşi timp, reprezentanţii agricultorilor solicită acordarea de garanţii de stat pentru credite destinate capitalului de lucru, necesare pentru plata motorinei, salariilor şi a inputurilor agricole.
Potrivit organizaţiei, escaladarea tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu a generat o volatilitate accentuată pe pieţele energetice, reflectată într-o creştere rapidă a preţului motorinei, de peste un leu pe litru în ultimele zile. Situaţia apare într-un moment sensibil pentru agricultură, odată cu începutul campaniei agricole de primăvară din 2026, perioadă în care consumul de motorină este ridicat.
„Orice majorare de preţ a carburantului se reflectă direct şi imediat în costurile de producţie suportate de fermieri. Motorina reprezintă un input esenţial pentru activitatea agricolă, fiind utilizată în toate etapele procesului de producţie: pregătirea terenului, semănat, aplicarea tratamentelor, irigaţii, recoltare şi transport. Creşterea accelerată a preţului carburantului riscă să agraveze situaţia economică a fermierilor, într-un context deja marcat de majorarea costurilor cu inputurile, volatilitatea pieţelor agricole şi impactul repetat al fenomenelor climatice extreme”, se mai arată în comunicat.
Reprezentanţii Alianţei subliniază că mai multe state membre ale Uniunii Europene au adoptat deja măsuri proactive şi decizii strategice pentru a-şi proteja producătorii locali şi economiile naţionale.
„În acest context, procesul de elaborare şi aprobare a bugetului de stat pentru anul 2026 reprezintă un moment determinant pentru adoptarea unor măsuri urgente menite să asigure stabilitatea economică a exploataţiilor agricole şi continuitatea producţiei agricole naţionale”, se menţionează în documentul citat.