Adunarea Parlamentară Euronest va discuta despre problemele "PARTENERIATULUI ESTIC"

Epoch Times România
28.05.2013

Sesiunea a treia a Adunării Parlamentare Euronest îşi începe lucrările marţi, la Bruxelles. Parlamentarii europeni împreună cu colegii din "Parteneriatul Estic" (PE) - Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova şi Ucraina - vor examina chestiuni de securitate generală şi regională, comerţ, cooperare în domeniul energetic şi în combaterea sărăciei, dar şi vor discuta despre mesajele politice pentru viitorul summit al PE de la Vilnius.

Şedinţa va fi deschisă de vicepreşedintele Parlamentului European, Jacek Protasiewicz, care a vizitat recent Moldova. De asemenea vor veni cu mesaje copreşedinţii adunării, Kristian Vigenin (Bulgaria) şi Boris Tarasiuk (Ucraina), dar şi Comisarul pentru Extindere şi Politica Europeană de Vecinătate, Stefan Fule.

Tot pentru prima zi a sesiunii a fost preconizat discursul parlamentarului moldovean, Veaceslav Ioniţă, care este coraportorul Comitetului Euronest pentru integrare economică, apropierea normelor juridice şi convergenţa cu politica UE. Ioniţă se va pronunţa pe marginea proiectului de rezoluţie privind apropierea legislaţiilor naţionale ale ţărilor PE de legislaţia UE în domeniul economiei. La sesiune urmează să aibă loc dezbateri şi pe marginea proiectelor de rezoluţii privind securitatea energetică în contextul aspectelor pieţei energetice şi ale armonizarea între ţările - partenere ale Parteneriatului Estic şi ţările UE; privind combaterea sărăciei şi a izolării sociale în ţările Parteneriatului Estic. Delegaţia Belarusului nu a fost invitată la reuniune, deşi ţara respectivă este membră a PE. Uniunea Europeană nu recunoaşte Adunarea Naţională a acestui stat drept parlament ales democratic. În loc de aceasta, la Bruxelles au fost invitaţi reprezentanţi ai opoziţiei pro-occidentale, care pledează pentru apropierea Belarusului de UE şi pentru revizuirea relaţiilor de aliat cu Rusia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor