Adriean Videanu: Ponta aşa cum minte în ţară, minte şi afară; preşedintele nu emite decrete de reglementare

Adriean Videanu, PDL (Epoch Times România)
Epoch Times România
30.09.2012

Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a spus duminică despre premierul Ponta că ”aşa cum minte în ţară, minte şi în străinătate”, explicând că acesta ”l-a dezinformat pe dl Swoboda căruia i-a spus că dl Băsescu conduce România prin decrete prezindenţiale”.

Videanu a spus că trebuie "să pună capăt minciunilor şi abuzurilor pe care Victor Ponta le face în această perioadă strict din raţiuni politice”, susţinând că ”din păcate aşa cum minte în ţară, Victor Ponta minte şi în străinatate, dezinformând oficialii europeni”.

Democrat-liberalul a arătat că premierul ”l-a dezinformat pe dl Swoboda (liderul grupului Socialistilor si Democratilor (S&D) din Parlamentul European, n.red.) căruia i-a spus că dl Băsescu conduce România prin decrete prezidenţiale”. ”Fiind şi jurist, aveam pretenţia ca dl Ponta să ştie prevederile constituţionale. Decretele prezidenţiale nu înseamnă decât înfăptuirea unor acte emise de Parlament sau de Guvern, preşedintele României nu emite decrete cu caracter de reglementare, dacă Parlamentul odată ce a adoptat în procedură parlamentară o lege, o trimite şefului statului spre promulgare care se face prin decret prezidenţial. Guvernul dacă a semnat un acord internaţional, dat fiind prevederile legale, trimite şefului statului spre publicare acordul respectiv prin decret prezidenţial", a spus Videanu.

”Dl Ponta minte cu nerusinare atât în ţară, cât şi în străinătate, dezinformând inclusiv oficialii europeni”, a mai spus el.

Liderul grupului socialist din PE, Hannes Swoboda, a enumerat sâmbătă, la Bruxelles, greşelile pe care le-au făcut Victor Ponta şi USL în tentativa de demitere a lui Traian Băsescu, menţionând că preşedintele şi Guvernul său au condus ţara tot prin decrete, la fel cum a făcut şi guvernarea actuală.

"Uite, cum şi dl Ponta a spus foarte clar, a făcut nişte greşeli tactice şi unele de informare, dar nu de substanţă. Critica mea este că guvernarea prin decrete a fost modul de a guverna al lui Băsescu şi al Guvernului său (...) Şi a mai fost o greşeală de informare, au fost prea timizi în a spune despre cum dl Băsescu a condus cu adevărat, cum a schimbat caracterul ţării”, a declarat Swoboda la finalul congresului PES, întrebat dacă Ponta a făcut greşeli în vară, cu ocazia suspendării şefului statului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor