Adriana Săftoiu: PDL va îndemna populaţia să nu meargă la referendum dacă se păstrează parlament bicameral (video)
alte articole
Adriana Săftoiu, purtătorul de cuvânt al PDL, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă de la sediul formaţiunii, că PDL va îndemna populaţia să nu se prezinte la referendumul pentru Constituţia revizuită, dacă USL va adopta amendamentul care păstrează parlament bicameral.
Comisia de revizuire a Constituţiei a respins, joi, amendamentul formulat de PDL pentru introducerea noţiunii de Parlament unicameral în Legea fundamentală, majoritatea membrilor acestui for exprimându-se pentru menţinerea sistemului bicameral.
Ca urmare, Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat joi amendamentul susţinut de PNL şi PSD prin care numărul deputaţilor este limitat la 300, la care se adaugă cei din partea minorităţilor naţionale, iar senatorii vor reprezenta regiunile administrativ-teritoriale. Amendamentul susţinut de PSD şi PNL limitează numărul deputaţilor la 300.
Adriana Săftoiu a explicat că primul pas prin care "PSD repinge cetăţeanul" este ignorarea rezultatului referendumului din 2009, care prevedea trecerea la parlament unicameral şi limitarea numărului de parlamentari la maximum 300.
"Amendamentul pe care l-a aprobat ieri (în Comisia de revizuire n.r.), cel privind 300 de deputaţi plus 17 ai minorităţii, la care se adaugă şi parlamentari care vor reprezenta Camera superioară, menţine vechea structură a Parlamentului. Parlamentul viitor, pe baza Constituţiei revizuite, va avea peste 400 de parlamentari", a spus Săftoiu.
Purtătorul de cuvânt al PDL a criticat faptul că au fost respinse amendamentele care dădeau "forţă" instituţiei referendumului de către Comisia de revizuire a Constituţiei, dar au fost aprobate modificări care transformă Constituţia "într-un set de norme metotodologice pentru aplicarea obsesiilor USL".