Adrian Năstase, transferat la spitalul Penitenciarului Jilava. Motivul: afecţiuni medicale cronice
alte articole
Fostul premier Adrian Năstase a fost transferat de la spitalul Penitenciarului Rahova la cel de la Jilava, unde va putea primi o îngrijire medicală mai bună pentru afecţiunile cronice de care suferă, după cum au precizat medicii.
El a fost internat la Secţia Boli Interne, unde va sta împreună cu o altă persoană condamnată, într-o cameră cu şase paturi şi grup sanitar propriu. Transferul a fost efectuat pe 17 iulie, dar abia azi a fost făcut public.
În momentul în care s-a făcut internarea, lui Năstase i-au fost verificate identitatea şi documentele de încarcerare, iar fostul premier a fost informat despre regulamentul de ordine interioară. Medicul de gardă a decis ce tip de cameră că primească Năstase, în funcţie de afecţiunile de care suferă şi de îngrijirile medicale de care are nevoie.
Condamnat în dosarul "Trofeul calităţii"
Adrian Năstase a fost condamnat, pe 20 iunie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD. Decizia de condamnare a fost luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Tot pe 20 iunie, poliţiştii au mers acasă la el pentru a-l reţine şi a-l duce la închisoare, iar Năstase a avut o tentativă de sinucidere, în urma căreia a ajuns la Spitalul Floreasca, după care la spitalul Penitenciarului Rahova.
Năstase a fost operat de o echipă de medici din care au făcut parte Ioan Lascăr şi Şerban Brădişteanu, care au fost apoi audiaţi pentru favorizarea infractorului, deoarce s-a considerat că au amânat punerea în aplicare a mandatului de încarcerare. Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie face verificări în privinţa respectării procedurilor de către cei care ar fi trebuit să ducă la îndeplinire condamnarea.
Suspiciuni la diagnostic
Procurorul general, Codruţa Kovesi, a declarat că există suspiciuni cu privire la diagnosticul pus fostului premier Adrian Năstase şi că urmează să fie verificate toate actele medicale. Năstase a fost audiat, la Penitenciarul Rahova, în legătură cu tentativa sa de sinucidere.
Medicul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul Floreasca, managerul spitalului, Radu Macovei, medicul Simona Bragadireanu, de la secţia Anestezie Terapie Intensivă (ATI), Gheorghe Dumitru, adjunct al şefului Poliţiei Capitalei, Nicolae Costea şi Marian Apostol, ofiţeri de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei Capitalei, sunt cercetaţi de procurorii DNA pentru favorizarea lui Adrian Năstase.