Adrian Năstase, audiat în închisoare în legătură cu tentativa de sinucidere

Fostul premier Adrian Năstase a fost audiat luni, în închisoarea de la Jilava, de către un procuror de la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), în legătură cu tentativa de sinucidere.
Adrian Năstase (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
16.07.2012

Fostul premier Adrian Năstase a fost audiat luni, în închisoarea de la Jilava, de către un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), în legătură cu tentativa de sinucidere, relevă Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul instituţiei într-un comunicat de presă.

"În continuarea cercetărilor efectuate în cauza privind incidentul petrecut în seara zilei de 20.06.2012, referitor la tentativa de suicid a lui Năstase Adrian, precizăm că, în cursul zilei de astăzi, 16.07.2012, procurorul s-a deplasat la locul de deţinere, în vederea audierii acestuia.

Începând cu ora 10.00 s-a procedat la audierea de către procuror a numitului Năstase Adrian, care a fost de acord să declare aspecte legate de împrejurările în care a avut loc tentativa sa de suicid. În zilele următoare, nu sunt programate audieri ale membrilor familiei amintite.

De asemenea, precizăm că au fost comunicate concluziile raportului de expertiză medico-legală, de către Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, în cursul zilei de vineri, 13.07.2012, ce urmează a fi analizat de către procuror, în ansamblul întregului probatoriu al cauzei", relevă Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi, pe măsură ce acestea vor fi derulate, opinia publică va fi informată, mai transmite Biroul de presă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor