Adrian Năstase cere Tribunalului eliminarea din pedeapsa sa a celor şase zile petrecute la Floreasca
alte articole
Fostul premier Adrian Năstase a cerut recent Tribunalului Bucureşti să elimine din condamnarea sa cele şase zile în care a fost internat la Spitalul Floreasca din Capitală după tentativa de sinucidere, pe motiv că el era arestat, inclusiv şederea în unitatea spitalicească fiind sub pază.
Astfel, prin avocaţii săi, Adrian Năstase a înaintat luni, la Tribunalul Bucureşti, o contestaţie la executare prin care cere "computarea" (scădere a perioadei de arest preventiv din timpul total al pedepsei privative de libertate - n.r.) celor şase zile pe care le-a petrecut internat la spitalul Floreasca, în urma tentativei sale de sinucidere.
Avocatul Ion Cazacu a precizat că cele şase zile, respectiv perioada 20-26 iunie, a fost executată de clientul său, deoarece acesta a fost internat sub paza poliţiştilor.
Un alt argument menţionat de avocat este acela că Năstase şi-a început executarea efectivă a pedepsei la momentul la care poliţiştii i-au înmânat, la el acasă, mandatul de executare al pedepsei.
De asemenea, a explicat avocatul Cazacu, Adrian Năstase era deja arestat în momentul în care a ajuns la spital, dovada fiind faptul că a fost transportat la spital însoţit de trei ofiţeri.